Muncă relaxantă

Indiferent că sunt la servici, la birou, acasă, trebuie să ne amenajăm mobilierul în așa fel, încât, să ne simțim bine și să ni se potrivească perfect.
 
Îmi aduc aminte, cu nostalgie de primul scaun, pentru biroul de  acasă. Mi-am dorit tare mult să am, acasă, pentru lucru la calculator un fotoliu perfect! Am vrut să-l cumpăr, direct din magazin, pentru a fi sigur de ceea ce voi avea. Zis și făcut. Într-o duminică în care ploua mărunt, am pornit spre unul din hyper-market-uri și după îndelungi consfătuiri, cercetări, am reușit să-mi achiziționez un produs ideal.
Ajuns acasă, l-am montat , instalat, și am început să-l utilzez. Deodată, descopăr că idealul nu este și …real. Roțile de la picioare sunt defecte!
A doua zi, încadrându-mă mai mult decât perfect, în cele 24 de ore de la achiziționarea produsului, îl returnez pentru a-l schimba cu altul. Rezolvat.
Revenind acasă, îl instalez și descopăr că ceva nu se potrivește… A doua zi repet operațiunea zilei actuale. Totul este la fel: ploaia de afară, recepționera morocănoasă, specialistul…scaunul…și noi, clienții!
În sfîrșit, scaunul este montat și pare în regulă.
Timpul trece, scaunul îmbătrânește într-o zi, ca omul în 10 ani! Își pierde un braț, apoi o roată de la picior, încă un braț…După un timp îl declar inapt pentru „servici” și devine doar o piesă de muzeu…
 
După ce revin la scaunele clasice, mă gândesc, să mai încerc o dată, să obțin ceva de calitate! Apelez la o firmă online, măcar să scap de eventuala vreme neprielnică de deplasare la magazin. Apoi decid să-mi achziționez un obiect cu dublă utilitate: atât ca fotoliu cât și … masaj.
Așa ajungem să avem fiecare dintre noi, o muncă relaxantă, măcar în perioada cât suntem acasă! 

 

Despre casatorie…

Dezavantaje
 
– Cum e sa fii insurat, Mitica?
– Pai, cum sa fie? N-am voie sa beau, n-am voie sa fumez, n-am voie sa merg cu amicii la o bere, n-am voie sa  ma uit dupa vreo femeie pe strada…
– Inseamna ca regreti pasul pe care l-ai facut? 
– Nici asta n-am voie!



Sarbatoare 

– Chelner, ce vin ne recomanzi astazi, la aniversarea casatoriei?
– Depinde, domnule: vreti sa sarbatoriti sau vreti sa uitati?


Telefon 
Un barbat se uita la TV si se trezeste cu o tigaie in cap de la nevasta:
 – Asta pentru ce este, draga? 
 – Ce e cu numele Laura, scris pe biletu ala?
– A, e numele unui cal pe care am pariat la cursele de  cai!
Sotia pleaca linistita… 

A doua zi, barbatul se trezeste cu o tigaie si mai zdravana in cap.
– Asta pentru ce mai e, draga?
– Te-a sunat calul!



 

REVENIRE

Soarele îmbie șoferul să deschidă geamurile de la maşină.
Afară este plăcut, ca şi revenirea acasă, la cei dragi.

Bărbatul îşi aprinde o ţigară şi opreşte cu câţiva zeci de kilometri înainte de a ajunge la destinaţia dorită.

Priveşte în jur şi se uită pe hartă:
–  Deh nu m-am rătăcit…Printre ruinele acestea trebuie să merg…Ce s-o fi întâmplat aici?

Întrebător se urcă în maşină. Brusc soarele dispare acoperit de nori. Bărbatul opreşte aerul condiţionat, pornind spre locaţia dorită.

Ploaia începe să-şi facă simţită prezenţa. Se aud tunetele. Bărbatul precaut, se hotăreşte să oprească la un popas unde să aştepte schimbarea vremii şi să servească ceva de-ale gurii.

După ce-şi alege meniul, ascultă cu atenție, o discuţie a celor de la masa de alături. După un timp îi priveşte şi se adresează acestora:

– Mă iertaţi că intervin…
– Da, domnule, spuneţi!
– Am auzit că sunteţi localnici.
–  Să zicem…
–  Am văzut ruinele de la intrare…
–  La popas? Aici?
–   Nu…nu…mă refer la orăşel…
–  A…unde era fabrica!
–  Da…Eu revin în ţară după …ceva ani buni…şi nu înţeleg…
–  Fabrica nu mai este.
–   S-a vândut?
–    Se poate spune..A luat-o pe nimic şi a recuperat banii din fier vechi.
–   Dar fabrica producea, avea prestigiu internaţional!
–   Avea…avea…nu are…avea!
–   Dar cum s-a întâmplat?
–   Păi am zis că nu ne vindem ţara…dar am ajuns să o dăm pe nimic…nouă, pe bani frumoşi…cei care „merită”.
–   Dar cum aşa! Oraşul…
–   Oraşul nu contează…dacă unii îşi umplu buzunarele.
–  Şi de ce nu-i schimbăm?
–  Pentru că toţi care vin sunt la fel. Sunt copii ai celor care au fost…deci, cine din pisică se naşte, şoareci mănâncă.
–   Sau cine e obişnuit cu bani, face orice pentru ei – interveni şi celălalt coleg de masă al ante-vorbitorului.
–  Şi nu se poate face nimic?
–  Trebuie să se vrea…
–  Nu mai recunosc nimic din zonele pe unde am trecut …
–   De câţi ani sunteţi plecat?
–  Imediat după revoluţie.
–  Păi, înseamnă cu nu aţi văzut nimic. Noi muncim şi nu avem bani să trăim… Este adevărat cu muncă ne distruge timpul… Dar nu se potrivește, că cine are bani nu are timp să-i cheltuie. Cine nu are bani, nu are nici …timp. Totul se rezumă la afaceri, firme străine…și bani pentru cei care au putere de decizie! Bolnavii suferă…orășelul a pierdut tot ceea ce a avut de valoare…

Bărbatul începe să cadă pe gânduri. Niciodată nu-i trecuse prin minte, că revenirea în propria-i țară îl va face să se simtă ca un străin. Renunță să mai servească masa, pornind grăbit spre mașină:

–  Cine știe cum or fi și părinții mei … Nici nu i-am anunțat că revin. Am vrut să fie o surpriză. Poate va fi una …pentru mine!

Oare nu ne simțim mulți dintre noi, străini în propria țară?
Dacă da, trebuie să luăm măsuri căci cei mici îi fac mari pe cei care au ajuns deja să fie MARI! Dar cei mari, fiind prea sus, uneori pot avea o cădere liberă, dezastroasă! Nimeni nu este veșnic și superior tuturor!
SAM_0786

Adevaruri….

 
Gândirea este întotdeauna creatoare,. De ce? Deoarece , a pricepe înseamnă a descoperi că ceva este  … altceva decât credeai că este!
 
Partea cea mai lungă a unei conversaţii telefonice începe de la cuvintele : „La revedere, pa şi pusi”.
 
Totul nu este să vezi  tu, bine, ci ….. să fii , tu, bine văzut!
 
Poetul este inginerul sufletului, aşa cum inginerul este poetul materiei.
 
Feriţi-vă de mediocritate. Puterea ei de egalizare este genială!
 
Eu am minte multă; poate nu e de cea mai bună calitate dar…
.
Cine se scoală devreme, departe ajunge. Eu aş vrea să mă scol departe.

O ZI STUPida

După ce-mi servesc cafeaua descopăr că este timpul să pornesc la drum . Am mai multe treburi de rezolvat.

O pornesc agale spre staţia de autobuz. Mă îndrept spre casa de bilete:

– Bună ziua, un bilet vă rog – spun vânzătoarei întinzând banii.

Aceasta nu numai că nu-mi răspunde dar îmi şi aruncă p privire acră. Mă gândesc că o fi mâncat o lămâie în loc de portocală dimineaţa…. Îmi aruncă restul ca şi cum vroia să-mi spună că nu trebuia să o deranjez.

În fine, plec spre staţie. Brusc, îmi aduc aminte că am uitat ceva acasă şi o pornesc înapoi.

Ajungând acasă, remediez problema, adică îmi iau documentul uitat şi cobor. Mă uit la ceas şi constat că risc să întârzii, mai ales că observ cum autobuzul tocmai pleca din staţie.

Sun la un taxi. Cu greu se aude o voce înfundată în telefon:

–          M …taxi.

–          Bună ziua, aş dori un taxi la adresa…

După ce termin de înşiruit datele legate de adresă, se lasă linişte. Încerc să aflu dacă este vreo problemă cu reţeaua. După câteva minute aud, înainte de a mi se închide telefonul:

–          432 în 2 minute…

Fericit că totul este în regulă, aştept maşina. Probabil vorbisem cu un robot de la dispecerat. Taxiul apare şi eu urc în spate.

–          Bună ziua, la… – detaliez adresa unde să mă ducă.

Şoferul nu-mi spune nimic, gândindu-mă că o fi mut… Ajuns la destinaţie, îi întind bancnota. O ia şi-mi oferă restul fără vreun cuvânt. Salutul meu de la coborâre, rămâne fără răspuns. Probabil era supărat că fusese o cursă mai scurtă.

Intru în clădirea unei firme pentru a-mi achita utilităţile. Coada este formată din două persoane. Ursuzi, ei pleacă ducând cu ei , of-urile din viaţă. Ajung la caserie:

–          Bună ziua – apoi întind factura.

Femeia de la caserie ia factură şi o operează în calculator. Îmi ia şi banii, oftând că trebuie să-mi de-a rest.

Plec. Constat că nimeni nu salută pe nimeni. Oare de ce? Sunt prea urât? Nu sunt demn de acest efort? Păarcă ar fi nişte albine, roboţi…

Cu aceste gânduri, intru în sediul unei bănci:

–          Bună ziua – mă salută o blondă de la caserie.

–          Bună ziua – salută şi o colega a acesteia.

Brusc mă trezesc ca şi cum aş fi căzut…poate în altă lume. Eu m-am obişnuit să nu fiu salutat, iar la rândul meu să fac la fel, până cineva mi-a atras atenţia.

De multe ori, ne luăm după obiceiurile negative, uitând să fim pozitivi…

Fiecare trebuie sa fie el insusi. Bunele maniere nu sunt ca niste obiecte, pe care le pierzi, le uiti…te nasti si traiesti cu ele!