Lucruri în comun

 

 

Soarele nu-l găseşti nici cu lumânarea. Vântul se înteţeste ca şi durerea de măsele care nu-mi dă pace. Parcă nu mă doare măseaua dar ceva nu este în regulă…mă simt umflat, dar nu de la mâncare!
Cu greu m-am decis să ies din casă pentru a merge la una din multele farmacii din zonă. Arunc câte o privire pe la fiecare, intrând în cea în care era doar o singură persoană. Ajung repede la domnişoara farmacistă, pe care privind-o, am impresia că are şi ea o falcă umflată….dar mesteca doar gumă!
O rog să-mi ofere un antibiotic, un calmant, până voi ajunge, a doua zi, la un medic stomatolog. Aceasta îmi răspunde senină, că medicamentele solicitate se dau pe reţetă. O rog să-mi ofere ceva oricât, doar să-mi aline durerea fizică, precum şi pe cea din suflet. Răspunsul ei, calm, este acelaşi: se dau pe reţetă. Constat că aceasta este cu o falcă în cer şi una în pământ, renunţ şi mă îndrept spre o altă farmacie. 
Stau la coadă, la o doamnă mai în vârstă, sperând să nu retrăiesc întâmplările cu colega ei, din altă farmacie, care era cu totul din altă generaţie. După ce astept răbdător să-i explice unui pensionar, de cel puţin de două ori, modul de administrare al medicamentelor, precum şi servirea unei cliente cu o reţetă lungă ca un canon pentru păcate, ajung şi eu la rând. Repet solicitarea de la prima farmacie…primind acelaşi răspuns: se dau pe reţetă. Insist, apoi mi se spune să merg la doctor. Îi spun că aş merge, dar nu mai găsesc pe nimeni la acele ore târzii. O grăsană comentează că stau prea mult şi o ţin din timpul ei…Renunţ şi merg la altă farmacie, ca un tren care trece prin mai multe gări.
O domnişoară îşi ia medicamentele, care devin adevărate minuni, rare, după părerea mea, plecând. Ajung la farmacistă care mă priveşte compătimindu-mă şi oferindu-mi două pastile , fără a fi nevoie să spun ceva, repetându-mi şi ea,  apoi , să merg şi la doctor. Singurele mele cuvinte sunt de mulţumire, salut, dispărând ca nu cumva să fie un vis şi să mă trezesc. Aşa mi-am găsit farmacia ideală.
A doua zi ajung şi la medicul stomatolog, dar surpriză! Nu am nimic, fiind trimis la doctorul de familie pentru că se pare, că am alte probleme.
Ajuns şi pe la acest medic, stau la o coadă imensă, fiind acompaniat de un bătrânel. Acesta, plictisit, mi se plânge de problemele lui, familiale şi de sănătate.
Astfel în scurt timp, devin specialist în boala de care suferă acesta: gastrită.  Cauzele care i-au provocat boala au fost, conform spuselor acestuia: consumul exagerat de alcool din tinereţe, operaţiile dificile şi complicate la care a fost supus în urma unui accident, infecţia virală , medicamentele analgezice pe care le luase în exces. Acum s-a vindecat de toate viciile, fiind suferind de gastrită, de tip A. Ia scăzut acidul gastric fiind şi anemic.
Cel mai fericit, am fost când acesta a intrat la medic, chiar mai fericit decât momentul în care am intrat eu la acesta.
Doctorul m-a studiat, s-a gândit, s-a consultat cu o carte pe care mi-a arătat-o şi mie, spunându-mi că sufăr de alergie. . Am aflat că am anumite simptome legate de aceasta: inflamaţia, senzaţii de mâncărime, ochii roşii, iritarea mucoaselor, respiraţia greoaie. Curios, am întrebat cum pot afla la ce anume am alergie. Mi-a spus că sunt multiple tipuri de alergii, care se pot determina prin bio-rezonanţă. Pot avea alergie la acarienii din praf, la păr de animale, la polen, chiar şi la soare…
Mi-am adus aminte că între timp, mi-am schimbat parfumul, putând fi şi aceasta un motiv de alergie, mai ales, că-l folosisem chiar în ziua când a început să mă doară măseaua, care de fapt nu avea nimic…
Plecând de la doctor, l-am zărit pe bătrânel în staţia de autobuz îndreptându-se spre o farmacie. Atunci mi-am dat seama, că singurul lucru în comun cu acesta, era doar farmacia comună pe care o frecventam, alături de alte persoane….

Primul pas spre nuntă

 

În articolul anterior am povestit despre întâmplările mărunte care puteau influența o nuntă, nu atât prin prisma celor care se căsătoreau cât prin problemele, micuțe, ivite cu mine, fiind și eu un omuleț, un personaj principal, aflat mereu în vizorul invitaților.
Dar, nunta însăși ajunsese la un moment dat în impas. Timpul trecea, fiecare persoană încerca să-și rezolve problemele personale, profesionale pentru a se putea dedica, în totalitate acestui eveniment. Timpul însă este relativ, iar data nunții se apropia şi tinerii însurăței începuseră să intre în panică, solicitând ajutorul nostru, pentru că noi deja trecuserăm prin această etapă.
Până la urmă am găsit soluția ideală, fără a ne lega la cap, dacă nu ne doare…dar ne pasă!
Fericit de ideea oferită și îmbrățișată de viitoarea familie, am revenit la treburile obișnuite: servici, casă, câte o bere cu prietenii, pregătirea de sărbători.
În timp ce eram concentrat la servici, la o problemă de rezolvat, primesc un apel telefonic. Era viitorul fin care vroia să știe la ce firmă m-am gândit pentruplanuri de nuntă. Brusc, toate gândurile mi s-au blocat. Eu oferisem soluția, dar nu mă gândisem că voi fi nevoit să o detaliez. Persoana de la capătul firului credea că s-a pierdut legătura iar eu tresar și bolborosesc ceva, de fapt citesc eticheta de pe cosulețul cu cadouri de pe birou. Cred că l-am debusolat pe viitorul ginere, deoarece se face liniște…se aud niște taste, apoi o voce fericită: “Ai dreptate, sunt foarte buni! Mulțumesc”.
Eu rămân și mai mult în dilemă dar, revin la treburile de la servici, urmând să mă gândesc mai târziu să găsesc informaţiile despre o firmă care să se ocupe în condiţii ideale de o organizare a nunţii.
Seara când am ajuns acasă, eram axat să găsesc o soluție pentru ideea pe care am avut-o. Oare nu era mai bine să nu am idei? Atunci aveam probleme!
În timpul cinei eram atât de concentrat la problemă încât ajunsesem să consum o mâncare, care niciodată nu-mi plăcuse și o făcea soția mea doar pentru ea! Probabil așa mi-am dat seama, că tot ce este comestibil, se şi poate mânca.
Este adevărat că din greșeală luasem și o ridichea de plastic, dar am sesizat și am revenit în lumea reală. Soția mea se uita mirată la mine, motiv pentru care i-am spus ce mă …necăjea. Ea  începe să râdă, spunându-mi că soluâia inițială, pe care o oferisem a fost bună, iar problema este rezolvată. Întreb mirat, despre ce firmă este vorba, aflând că este chiar compania care mi-a oferit, cosulețul de sărbători cu atâtea bunătăți.
Așa cum am povestit în articolul precedent, nunta a fost o mare reușită, la fel și petrecerile care au precedat-o. Păcat că această firmă , realiza şi o altă organizare a nunţii, adică pentru invitați: să nu se păteze pe haine, să nu se îmbete…

Butonul buclucaș

          Săptămâna aceasta se împlinesc câțiva  ani de când am fost nași la o nuntă. A fost frumos chiar dacă unele evenimente s-au succedat atât de repede că nici nu le-am observat. Albumul cu amintiri s-a îmbogățit și am avut întîmplări plăcute deși unele, în acele momente…nu erau prea fericite!

Ca de obicei, datorită timpului care trece pe nesimțite, ultimele zile au fost agitate. Venind de la servici, ne pregăteam cele necesare evenimentului. Am început să facem bagajele, verificând pe listă, dacă totul este gata. Cu două zile înainte, am pornit la drum, pentru a fi acolo din timp și să nu fim luați pe nepregătite, ca autoritățile de zăpezile ce apar … programate!
Ajunși la destinație, am aranjat hainele astfel încât să fie pregătite pentru eveniment, am oferit cadourile și ne-am implicat cu toate forțele în buna deșfăsurare și derulare a pregătirilor.
Pregătindu-mă pentru petrecerea dinaintea nunții, îmi aleg o cămașă albă, impecabilă. Mă îmbrac și când să-mi prind mânecile, descopăr că lipsesc nasturii! După o clipă de gândire, îmi dau seama că am nevoie de butoni. Mă uit în jur dar nici urmă de ei!
Mă duc la soția mea să o întreb pe unde aș găsi acest accesoriu. Ea-mi răspunde, că m-am lăudat  că-mi pregătesc singur lucrurile mele pentru eveniment, deci, eu trebuie să știu! Clar, nu am butonii, că eu sigur nu i-am pus !
Am două posibilități, renunț la această cămașă sau caut o soluție pentru remedierea situației. Mă îndrept spre gazde, care erau socrii mari la nuntă , cu speranța că voi găsi la ei, butoni de rezervă. După ce le explic ce-mi trebuie, servesc și un pahar de ceva, aflu că nu am sanse. Îmi iau și o cană de cafea cu mine plecând spre treburile mele.
Deci mai rămâne varianta să folosesc celelalte două cămăși. Îmi aleg una dintre ele, de culoare deschisă, mă privesc în oglindă, fericit. Îmi iau cafeau și o pornesc spre soția mea, moment în care, mă împiedic de pantofii abandonați, picând pe jos, acoperit de cafeaua fierbinte. Nici prin gând nu-mi trece să-mi fac probleme legate de mine, cât de … cămașă…care s-a pătat! Mă simt că în cântecelul cu zece elefanți, care se legănau, pe o pânză de păianjen, unul a plecat și au rămas nouă…La mine, din trei cămași, a rămas doar una, pentru două evenimente.
Gândind calm, apelez din nou la gazde, rugându-i să mă lase la calculator. Ei se miră dar îmi oferă parola de acces, cu condiția, să nu o spun copilului care va năvăli peste mine când va auzi sunetul … Windows-ului. Pornesc calculatorul, iar piticul apare lângă mine.
Face gălăgie şi apare soția mea care vede că mă ocup de alte treburi și  nu de pregătirile necesare petrecerii. Apare și gazda care vrea să afle ce s-a întâmplat pe hol, fiind sânge…de fapt era de la cafeaua mea! Gălăgia îl sperie pe pitic, copilul plecând uimit, că și alții fac gălăgie, așa cum doar el făcuse până atunci. Cu greu reusesc să-mi rezolv treburile, plecând apoi la petrecere.
Noaptea am revenit și noi, fericiți acasă. Femeile discutau, bărbații se lăudau cu vremurile tinereții, iar eu eram cu gândul la butoni. De ce? Pentru că … cămașa de pe mine, avea urme de vin… Ciudată nuntă, o cămasă cu vin, una cu cafea…o treia poate va fi cu meniul…dar trebuie întâi să ajungă până acolo…
Dimineața soarele zâmbea. Mă uit spre cer, spre soție, arunc o privire spre calculator și astept să aud soneria de la intrare. Servim micul dejun, stabilim strategia, eu tac legat de vestimentație și…bine fac. Se aude soneria. Apare curierul cu un colet, spre mirarea gazdei, care nu știa că are de primit ceva… Plătesc repede curierul și alerg în cameră. Deschid coletul  și scot butonii  mult visați.
Cu ajutorul acestui accesoriu nesemnificativ, banali, am reușit să salvez o nuntă. Eu eram fericit, soția mea nu avea motive să fie nemulțumită de mine, finii erau fericiți că ne simțeam bine, iar ceilalți invitați ne imitau. Nu erau  motive de bârfă…
Nişte accesorii banali mi-au salvat ziua!
 Apropo, cămașa nu s-a pătat….

O ţinută care să te scoată în evidenţă

 

 

Agitaţia de zi cu zi, devine tot mai apăsătoare. Cu cât mă culc mai devreme, cu atât mai greu mă trezesc dimineaţa. După această constatare, m-am hotărât să adorm cât mai târziu… Nu a fost greu, seara, dar dimineaţa, parcă a venit mult prea repede! Aşa că şi în acest caz, am alergat după maşina firmei pentru a ajunge la timp, la servici.
Săptămâna trecută, am avut o zi obositoare. Am avut şi vizite, mi-am pregătit hainele de primăvară şi timpul a zburat. Dimineaţa, agitat, îmi fac treburile uzuale, privind mereu, insistent, spre ceas. Îmi savurez, în stil grăbit, ca de obicei , cafeaua, privind afară.
Aproape că-mi sare inima din loc. Afară totul este alb.
Mă mai uit o dată, după ce mă frec la ochi. Ieri a fost vară, azi este iarnă! Tresar, gândindu-mă că trebuie să-mi iau haine mai groase, vârsându-mi cafeaua pe cămaşă, pe jos…pe masă.
Mă apuc repede să şterg masa şi podeaua, ca nu cumva, soţia mea să apară, să mă privească cu ochii cât cepele şi să caute făcăleţul cu care mă tot ameninţa! Nu ştiu dacă avem făcăleţ, dar mai bine să nu fie nevoie…să aflu!
Repede mă duc să-mi schimb cămaşa, dar surpriză! Am numai tricouri şi cămăşi cu mânecă scurtă! Iau repede un tricou şi fug spre ieşire.
Cobor scările în viteză, privind în zare cum trec autobuzele….chiar şi al meu! Un taxi este mereu util, dacă apare şi acela în timp scurt….depinde de câţi întârziaţi , ca mine, sunt în oraş!
Seara când revin acasă, îmi pregătesc câte un rând de haine pentru iarnă, unul pentru primăvară. Liniştit, îmi văd de ale mele.
Dimineaţa reapare, surâzătoare… pentru ea, agitată pentru mine! Uitasem să programez telefonul mobil, ca să mă trezească mai devreme, pentru a mă bărbieri.
 Repede trec la treburile obişnuite, mă uit pe geam, îmi aleg ţinuta perfectă şi alerg pe scări spre maşină. Ajung la semafor, este roşu….doar pentru mine, pentru autobuzul care pleacă şi mă lasă acolo…nu era!
Îmi dau seama, că trebuie să port o ţinută, care să mă scoată în evidenţă, ca să mă vadă şoferul şi să mă astepte, ca pe o vedetă! Măcar uneori…
Seara, îmi fac timp şi caut pe internet produse care să mi se potrivească. După căutări minuţioase, găsesc ceva ideal. Studiez pe site,  după categorie, culoare, brand şi mă decid!
  Mă uit de două ori şi comand o dată. Abia astept să vină produsul! Apoi mă grăbesc să mă odihnesc, după ce mai fac treburi prin casă, sub privirile înţelegătoare ale soţiei.
Timpul trece…Zilele se scurg….şi încă o dimineaţă îşi face apariţia!
Mă ridic alene din pat, îmi fac pregătirile obişnuite, savurez cafeaua şi o pornesc grăbit spre staţie. Semaforul este roşu. Autobuzul este în staţie, vrea să plece dar se răzgândeşte, până ajung şi eu , la el. Sunt fericit şi relaxat….
Ce s-a întâmplat între timp? Mi-am cumpărat o geacă verde  perfectă pentru orice ocazie.
Îmi aduc aminte, că o dată, chiar şi stâlpul ce apăruse în faţa uşii de la autobuz, s-a speriat de geacă, ferindu-se să nu-l lovesc!
Este clar, culoarea verde, după cea albastră, este una dintre favoritele mele.
De atunci şi până acum, am prins mereu autobuzul….sau el pe mine!