Dragoste la prima… privire

Puţini sunt bărbaţii cărora să le placă cumpărăturile. Eu, mereu aştept o listă care să mă ghideze în labirintul produselor.
Eh, câteodată, trebuie să merg la cumpărături cu soţia, la Super-Market, dar în general, am rolul specific amicilor mei, de împingător de căruţ.
Îmi pun câteva doze de bere apoi o urmăresc din depărtare pe soţia mea. Îi iau produsele din mână, le aranjez în căruţ, iar când o pierd din câmpul vizual prea mult timp, o sun la telefon. În final mergem la casa de marcat şi pun pe bandă produsele, pe care apoi le studiază fata de la casă, după care le pun înapoi în coş, le duc la maşină, le pun în portbagaj, iar acasă le descarc, le duc la locul lor şi mă bucur că am scăpat de coşmarul cumpărăturilor.
Aceşti paşi îi facem cel puţin o dată pe lună, deşi suntem pe Pământ! Eu ştiu că primul obiect în coş, este doza de bere.
Dar ce poate fi mai rău, decât să uiţi lista de cumpărături acasă? Poate doar, să fii singur la cumpărături. Brr!
Uite aşa, fiind fără listă, cumpărăturile au durat mai mult. Am tot plimbat căruciorul.. Parcă mă învârteam în cerc. Soţia mea tot dispărea, dar mereu… revenea, dar nu singură, fiind cu mâinile pline!
Plictisit mă uitam în zare fără a observa ceva anume. La un moment dat aud o voce caldă care mi se adresează. Trezit din visare, melancolie, ochii mi se aţintesc fix la partea corpului feminin din faţa mea, rămânând uimit. Cred ca avusesem şi gura deschisă că m-am trezit cu o scobitoare în mână. Am privit…. apoi am văzut-o pe soţia mea, cu ochii mari, aţintiţi spre direcţia ochilor mei, spre privirea mea, strângând cu putere o pungă cu ceva, care se prelingea pe jos….
Atunci am sărit să o ajut, înghiţind, nu în sec, în plin, ceva ce primisesem! Atunci am simţit adevărata dragoste la prima vedere! Totul părea minunat lângă EA, lângă gogoloasa mea!
Această dragoste mi-a schimbat total viaţa şi comportamentul. Devenisem un fan al EI! Nu puteam face nimic fără să participe şi gogoloasa mea pufoasă la evenimente! EA este gingaşă, gata să satisfacă cele mai rafinete gusturi şi să schimbe cele mai ferme păreri.
Da… Am devenit băiat harnic şi în casă! Mereu când aveam musafiri, puneam masă şi bunătăţile aferente, băutura, strângeam vasele, mâncarea rămasă.
La fel făceam şi când eram în vizită, poate din această cauză, numărul invitaţiilor au tot crescut… Nu serveam mult la masă, aşteptam nerăbdător să fac curat pe masă, să duc mâncarea şi vasele în bucătărie, să mă ocup de ele.
Ce înseamnă dragostea! După ce erau toate vasele în bucătărie, ca să nu fie multe de aranjat şi pus în frigider, mă ocupam să le mai golesc… în stomac. Da, terminam tot ce era bun! Adică pe ea, gogoloasa mea pufoasă, brânza! Da, am devenit un fan al brânzei, aşa cum puţini mai erau.
La un moment dat, soţia mea, a aflat de ce se terminau mereu gogoloasele pufoase… Tot aşa a aflat şi cu cine vorbeam eu drăgăstos! Deci nu eram în prag de nebunie….
Nu mai este geloasă. Chiar ea mă împinge în braţele EI. Ştie că prefer să mă uit după saltul gogoloasei decât după ţinuta doamnelor. Cred că fiind lângă o asemenea brânză, savurând-o, nici nu aş observa dacă umblă cineva dezbracat… Sau aş observa?
Când mergem la cumpărături, primul obiect în coş, este brânza, adusă de mine în timp ce soţia mea începe călătoria printre produse.
Când a fost o prezentare în magazin, am gustat de mai multe ori din acest produs, spunând că trebuie să-i simt gustul adevărat!
Îmi place să o îmbrac, să o aranjez pentru marile petreceri…

 

 

 

Nu mai pot sta, că trebuie să plec la cumpărături. Mă aşteaptă femeile: soţia şi gogoloasa!
Oare dacă nu exista brânza, sigur se inventa acum!

Gata, plec că deja strigă după mine. Soţia mea, dar parcă şi gogoloasa pufoasă…

Un vis urât, o realitate frumoasă!

 

 

Mă trezesc cu greu. Aseară am lucrat mai mult, având o problemă de rezolvat la servici, ce a necesitat timp suplimentar. Îmi pun repede de o cafea, pornind televizorul și pregătindu-mă de plecare.
La ştiri se anunţă de o nouă reuşită în domeniul medicinei.
Mă gândesc la problema ivită la servici, când era să se electrocuteze unul dintre muncitori… noroc că am avut un covor de cauciuc, pentru protecţie!
După ce sunt gata, sorb ultima înghițitură de cafea, sunând după un taxi. În trei minute ajung la parterul blocului, unde mijlocul de transport mă aștepta. Mă consolez cu gândul că pot dormi în avion.
După două ore sunt ca nou, putând fi deja, un participant activ la prezentarea realizată de o companie, care vrea să ne prezinta importanța cauciucului în aplicații speciale ale industriei. 
Imediat ce-mi vine bagajul  pe una dintre benzile transportoare ale punctul de control, o pornesc spre hotel, oftând. Cheful de a participa la prezentare, scădea cu fiecare pas spre destinația întâlnirii.
Ajung la hotel, mă cazez şi o pornesc la cumpărături. Sunt într-un orăşel ce pare uitat de lume dar, care găzduieşte un eveniment important, organizat de Elastimpex Romania.
Intru în Super-Market şi încep să caut cele necesare. Mă opresc la raionul de jucării şi cumpăr un maimuţoi antistress din cauciuc. Trec pe la raionul de încălţăminte observând o pereche de cizme de cauciuc, model de care vroia un prieten de-al meu. Mă gândesc să-l cumpăr, oferindu-i o clipă de bucurie când îl voi revedea. Îmi aleg o pâine proaspătă şi ziarul de azi, care culmea a ajuns în timp util! Mă grăbesc spre casa de marcat, aşezând repede produsele pe banda transportoare care mi le acaparează rapid.
Ajuns la hotel, în cameră, îmi verific notiţele. Iau radiera şi şterg unele neconcordanţe din adnotări. Gata. Mă simt … nu ştiu cum!
Îmi aduc aminte că la parter este o sală de fitness. Cobor să fac o alergare uşoară pe bandă, după care voi dormi perfect, uitând de supărarea participării la acest eveniment.
Ce somn îmi este! Am ajuns cu greu aseară acasă. Trebuie să plec. Mă ridic din pat şi-mi pun apă la fiert pentru cafea. În timp ce mă pregătesc de plecare, sun pentru programarea unui mijloc de transport spre aeroport.
Pornesc televizorul unde se aude o nouă ştire negativă: încă un pacient a murit de infecţie. Trebuie inventate nişte mănuşi care să fie de unică folosinţă, dar salvatoare de vieţi! Şi la noi decedase un muncitor electrocutat!
După ce termin cu pregătitul, beau cafeaua şi constat că mai am zece minute până vine căruţa. Cobor agale şi vorbesc cu vecinii, până calul şi trăsura, cu roţi de lemn, opresc în faţa mea. Cred că voi ajunge la timp, să plec….
După câteva ore, cobor în localitatea unde particip la o prezentare. Aştept bagajul iar şeful de acolo îmi spune că omul care mi-l aduce, care se ocupă de bagajele între 20-30 kilograme este în pauză şi trebuie să mai aştept. După alte douăzeci de minute, apare un bărbat cu bagajul meu în braţe, oferindu-l. Trebuie automatizat cumva sistemul de livrare al bagajelor!
O pornesc pe jos spre hotel. Aşteptând căruţa, calculând timpul de deplasare, ajungeam mai repede, pe jos, la hotel.
După ce mă cazez mă duc la cumpărături. Îmi aleg de la raionul de brutărie o pâine care este puţin  mai moale decât capul meu… cu care-l verific. Ziare sunt doar cele de acum două zile. Ziarul de azi îl voi găsi probabil mâine. Văd o încălţăminte din lemn şlefuit şi lăcuit, ideală pentru prietenul meu. Îl iau pentru a-l oferi cadou. De lângă casa de marcat, cumpăr o jucărie,  un pătrăţel de lemn, antistress. Ajuns la casă, scot produsele una câte una, le dau în mână caseriţei, care le notează, punându-le în alt coş, în dreapta ei.
Ajuns la hotel, îmi verific notiţele, fac modificări, tai ceea ceea nu-mi place, rămânând doar câte două-trei rânduri pe pagină. Oftez obosit. Mă duc jos, la parter la alergări.
Ajuns în sala de sport, îmi pun echipamentul de protecţie: casca şi bocancii din lemn, urcând pe rolele din lemn lăcuit, care încep să se mişte….
Brr!. Mă trezesc ud leoarcă. Cred că am căzut de pe role…sau nu…. Găsesc jucăria antistress şi mă trezesc fericit. De abia cum îmi dau seama de importanţa cauciucului. Dacă nu exista…brr! Mă ia cu frig.
Când revin acasă să nu uit să-mi schimb anvelopele. Vine sezonul rece. Până la obţinerea vulcanizării, obiectele textile nu rezistau la rece şi se lipeau, mirosind şi urât pe vreme caldă!
Mă duc la masă şi concep o scurtă prezentare pe care o voi face şi eu în deschidere, mâine, adică azi… Oricum, în industrie, în general şi pentru producerea anvelopelor ( 70%) în special, acest produs este de neînlocuit. Cred că pot vorbi despre reciclarea lor, atât de importantă ca material pentru industrie cât şi ca sursă de energie.
Acum se foloseşte mai mult cauciucul sintetic, care împreună cu cel natural, extras din latex ne face viaţa mult mai uşoară!
Dacă nu exista cauciucul, indeferent de ce se inventa eram mult în urmă…. Ce bună e jucăria antistress din cauciuc…
 

Magia care a cucerit

 

 

A fost odată, nu demult….. o fată nu prea frumoasă. Ea a crescut împreună cu cele patru prietenele ale ei, care i-au fost ca nişte surori. Împreună au fost la şcoală, la liceu, la facultate apoi şi-au separat, parţial, destinul.
Locuiau în aceeaşi localitate, pe aceeaşi stradă dar fiecare îşi împărţea pe rând, viaţă, între servici, soţ şi prietene.
Rând pe rând, fiecare dintre cele patru prietene, şi-au găsit perechea ideală, care le-au condus la altar. Fata noastră era veşnica domnişoară de onoare. La prima nuntă a întâlnit un cavaler care a păstrat legătura cu ea, doar câteva zile, dispărând apoi în zare…
Fata din poveste, ascultătoare, s-a prezentat la toate întânirile programate, atât de prietenele ei, cât şi alte cunoştinţe. La fiecare nuntă a prietenelor, participa alături de alt cavaler… Bârfa, care era la ordinea zilei, făcuse ca aceasta să fie asemuită cu o cuceritoare, veşnic nemulţumită.
La fiecare nuntă, cineva îi spunea “Tu urmezi!”, dar mereu era altcineva aceea care urma. Şi nu era din cauză că nu prindea buchetul miresei…
La fiecare întâlnire cu prietene, acestea încercau să-i redea încrederea de sine şi să o convingă că niciodată nu este târziu şi pentru fiecare, există, undeva, un cavaler. Fata din poveste nu credea în destinul ei, în sanşa ei.
Întâlnirile dese cu prietenele, o făceau să regrete clipele copilăriei, a prieteniei totale şi eterne.
Într-una dintre zile, o prietenă, o sună alarmată, vorbind indescifrabil, aşa cum şi scria pe vremuri, când era la liceu. Fata din poveste, speriată, o porneşte de urgenţă, la aceasta. Ajunsă la destinaţie, pătrunde în locuinţa prietenei, căutând-o de zor. Aceasta îi strigă din baie, să intre în dormitor şi să o aştepte.
Fata din poveste, pătrunde cu teamă în dormitorul fetei, ca şi cum un bau-bau o aştepta… Dar acolo se aflau doar obiecte pentru femei.
Curioasă din fire, fata din poveste începe să studieze bijuteriile, trusa de machiaj, cosmeticele. Capul prietenei apare în cadrul uşii, în spatele fetei. Zâmbeşte ca şi vizitatoare care totuşi nu o vede. Între timp, pe uşa apartamentului apar şi celelalte trei  prietene. Cele patru se înţeleg din priviri, năvălind în camera unde se afla fata din poveste.Aceasta tresare, dar se bucură că totul este în regulă.
Fetele propun să se joace de-a machiajul şi parada modei… aşa cum făceau în copilărie. Toate sunt de acord. Cele patru prietene, decid ca „manechinul” trebuie să fie fata din poveste, motivând faptul, că dacă le cheamă soţul, trebuie să plece repede. Se aprobă în unanimitate.
Fata din poveste este aşezată cu spatele la oglindă şi acaparată de prietene. Una dintre ele pregăteşte machiajul pentru gene, cealaltă se ocupă de unghii, a treia îi aranjează părul şi a patra apare cu magia seducţiei: parfumul. Încet, dar sigur, înfăţişarea fetei din poveste se schimbă. Ea este curioasă să se privească în oglindă, dar prietenele nu o lasă. Ultimul retuş, … şi se aude soneria! Fetele se sperie. Gazda anunţă că îşi aşteaptă socrii… Fetele se decid să părăsească pe ascuns incinta, ca nişte adolescente neascultătoare.
Gazda închide uşa pentru a primi invitaţii în sufragerie. Fetele, dispar pe rând, câte una. Fata din poveste este ultima care pleacă. Afară constată că a rămas singură. Acceptă situaţia şi o porneşte spre Super-Market , să cumpere mâncare pentru pisica ei. Priveşte spre luna care pare să-i zâmbească.
Ajunsă la magazin, fata aproape se impiedică de un copilaş care împingea nişte scaune, ce reprezentau zaruri.
Fata trece pe lângă o nacelă unde doi angajaţi puneau ornamentele pentru sărbătorile care se apropie. După trecerea fetei, o ghirlandă pică pe un client, ce arată ca un pom de Crăciun…
Fata ajunge în zona papetăriei, trecând pe lângă un alt angajat, care plimba o scară. După trecerea ei, acesta se împiedică, lovind cu scara, un raft întreg de produse, care se împrăştie, pe jos, pe oameni….
Fata din poveste, îşi alege produsul dorit pentru pisicuţă şi priveşte mirată în jur, pentru că de obicei era agitaţie în zonă. Vede că mai mulţi bărbaţi erau opriţi în capetele zonelor cu rafturi, blocând circulaţia, privind la ea. Acestia sunt aproape de leşin… Dacă trebuie să vină salvarea?
Fata se sperie, gândindu-se că este ceva neregulă în ţinuta ei… Îşi aduce aminte de joaca cu prietenele şi tresare, pornind grăbită spre ieşire, unde se loveşte de un bărbat… care devine un cavaler ajutând-o. Acesta este chiar vecinul ei, pe care-l adora…în secret.
Cei doi pornesc împreună, spre casă, privind la o stea căzătoare. Fata din poveste, trece pe lângă o vitrină şi vede o femeie care o priveşte. O salută mirată, apoi continuă drumul, spre uimirea vecinului. La următoarea vitrină, o vede din nou pe femeie…însoţită de vecinul ei… Nu o mai salută….
Frumuseţea vine din interior, important este să crezi şi să ai încredere în tine… Magia iubirii este pretutindeni şi apare de unde nu te aştepţi…”

Buchetul miresei este în mâna fetei din poveste. Nu, nu a prins-o… urmează să o arunce….

Între vis și realitate

 

 

Brr! Ce frig este! Toamnă târzie. Mă grăbesc spre autobuz pentru a  ajunge în timp util acasă. Dimineață m-am trezit mai greu și întârziasem, motiv pentru care a trebuit să lucrez mai mult, pierzând cursa regulată de la servici.
Mă așez la coadă la bilete dar se pare că s-au epuizat…Stau cinci minute și în sfârșit se eliberează un abonament.
Apare autobuzul. Renunț la coadă și mă urc în mijlocul de transport. Îmi caut banii, să cumpăr de la cineva un bilet… Nu găsesc nimic în buzunar…Parcă aș lucra pe nasturi! Mă decid să cobor.
Ajung cu greu acasă. Urc agale scările, deschizând încet ușa. Am uitat că sunt singur pe acasă. Întind mâna spre comutator, iar odată cu aprinderea luminii, se aude o bufnitură. Masa din hol, lovită de mine, ajunge la perete, desfăcându-se. Mă uit la masă, ca la un dușman!
Ajung la baie și constat că am de pus rufe la spălat. Le îndes în mașină și pornesc programarea, întinzând firul cu prelungitor, spre hol.
O pornesc spre bucătărie. Îmi pun repede de o cafea și păsesc spre dormitor. Acolo privesc fără vlagă la dezastrul de dimineață. Grăbindu-mă, căutând una alta, obiecte nu femei, am dărâmat pe ici pe colo. Raftul și polița de lângă pat sunt compromise. La fel masa pe care am vrut să o scurtez, tăindu-i din picioare dar nu prea se nimereau ca toate patru să aibă aceeași lungime…
Un miros de ars se simte din bucătărie. Alerg acolo, lovind vitrina care se dezechilibrează, picând peste mine. Se aude zgomotul de geam spart. Piciorul mă doare… se pare că se va umfla. Dar nu piciorul mă durea și faptul că dezastrul se accentua. Chiar vroiam să schimbăm o parte din mobilă dar nici chiar așa…
Ajuns în bucătărie, calc ca pe ouă, nu de durere și de teamă să nu mai distrug ceva!
Apoi mă îndrept spre baie să mă schimb, de haine nu de altceva, trezindu-mă pe covor, lovind cu capul în geamul de dulapiorul de pantofi, care se sparge. Cablul electric de la prelungitor era vinovatul. Îl scot din priză și intru în baie.
După ce-mi schimb hainele, le introduc în mașina de spălat, din care curge apa, supărată că nu am lăsat-o să-și termine treaba… Dezastru!
Renunț și la cafea, de fapt ea renunțase la mine, dispărând pe sobă. Enervat privesc spre filtrul de cafea care-mi zâmbea …. De ce nu l-am folosit?
Când totul începe prost, sigur se termină și mai prost.
Mă duc în dormitor și mă arunc în pat iar acesta scârțîie și parcă intră în pământ….
Deschid ochii. Este dimineață. Ciripitul păsărelor creează o ambianță plăcută. Cât este ceasul? Ce zi este? A… am o zi liberă. Să profit de ea! De zi…
Ajuns în bucătărie îmi pregătesc cafeaua la filtru, pe care o consum relaxat. Apoi mă îmbrac cu hainele de plimbare, pornind agale.
Admir fețele oamenilor care sunt fericiți. Se pare că trăim într-o lume mirifică! Călătoria continuă. Ajung în centru unde este agitație. Lumea se grăbește.
Mă uit în jur și constat că sunt lângă scările unei bănci unde este o forfotă de nedescris. Îmi bag mâna în buzunar… găsesc cheile, telefonul…în celălalt buzunar găsesc portofelul. Îl deschid și scot cardul. Îmi aduc aminte că pot face cumpărături in la bancă.  Zâmbesc și eu, fiind în ton cu cei din jur.
Ajung la magazinul de mobilă  și mă decid să intru. Rămân cu gura căscată dar o închid repede că aud zumzetul unei muște. În fața mea, se aflau niște vânzătoare superbe, iar în spatele lor un set de mobilă ideal pentru dormitor, lângă cel de bucătărie…. Una dintre domnișoare se oferă să-mi acorde asistență tehnică, generoasă.
După câteva minute, scot mirificul card pentru a plăti produsele mult dorite. Mobilierul urma să fie livrat acasă, montat, aranjat iar plata o făceam în 12 rate, fără dobândă. La casă, o altă vânzătoare frumoasă, care mi-a atras atenția și privirea, mi-a explicat că în urma achiziției, adunam punte.
Călătoria continuă.  După două ajung și eu acasă unde mă aștepta mobila. O vecină pensionare făcea gimnastică la gât, mișcând capul în ritmul mobilei care urca pe scări.
În treizeci de minute, admir mobila. Deja mă gândesc la reacția soției când va vedea ce a noutăți au apărut în peisaj…
Repede intru pe internet și -mi folosesc punctele, implicit banii primiți ca bonus pe card, pentru achziționarea mobilei. Un televizor, un laptop….
Soarele își trimite razele strălucitoare pe sub jaluzea, prin geamul dormitorului. Deschid ochii încet… Oare care a fost vis și care este realitate..
Orice vis poate deveni realitate, dacă ai suport tehnic și financiar!

Aspiraţii…

 

 

Se spune că omul sfinţeşte locul. Aşa este. În câte locuri este prezent un om, de-a lungul propriei existenţe ? Nenumărate….
Fiecare dintre noi, cu trecerea timpului, ne aducem aminte cu nostalgie de anumite locuri văzute, anumite persoane întâlnite, dar anii trec şi uneori uitarea se aşterne pe paginile albumului vieţii.
Cei care deţin firme comerciale  sau lucrează ca PFA, îşi certifică documentele aplicând o ştampilă care îi reprezintă. Cum ar fi ca fiecare om, să lase o parafă, prin locurile pe unde trece, la oamenii cu care ia contact, cu faptele lui bune sau rele? Ar fi ca o personalizare a ceea ce face…
De-a lungul vieţii mi-am dorit mereu să obţin ceea ce vreau. A fost greu… toţi ar spune la fel!
Am văzut lumina ochilor într-o sâmbătă dimineaţă, la orele 5.00… probabbil de aceea în adolescenţă mă culcam după această oră…
Apoi am început să trec pe aleile şcolii acumulând cunostinţe, care în timp, unele dintre ele, au fost utile.
Până la urmă am crescut … inevitabil şi am început să profesez. În momentul când trebuie să trăieşti pe propriile tale picioare, totul te nemulţumeşte… sau ceea ce te nemulţumea în trecut, te satisface…apriori.
Apoi, cu greu, m-am decis să mă căsătoresc, punând adevărata ştampilă asupra vieţii de familie.
Întâi a apărut pe culoarul vieţii mele, soţia, rudele ei, rudele mele, apoi încet au apărut porumbeii… Veneau şi făceau pui la noi pe balcon, cloceau ouăle, creşteau puii care învăţau să zboare să se descurce, dispărând , spre propriile cărări, ca un simbol al veşnicului viitor…
 Ne-am ataşat de porumbei, astfel încât, într-o iarnă ne-am luat peruşi. Astfel familia a crescut şi este una fericită. Normal că mai trebuie căte ceva, dar speranţa moare ultima!
Omul are de fapt două vieţi: cea familială şi cea profesională. Când eşuează una dintre ele, cealaltă trebuie să o suplimenteze.
Un eşec profesional, cauzat de criză a produs un mic cutremur, iar starea psihică a căzut…jos, că nu prea o găseam…  Soţia mea a zis să-mi folosesc laturile profesionale pe care le abandonasem din lipsă de timp, când mă învârteam în cerc!
M-am apucat să scriu… apărând un blog, apoi, am încercat mai mult….”O clipă de viaţă” înseamnă mult, mai ales pentru mine, pentru că este  titlul unei cărţi scrise şi publicate de mine. Aceasta este ca o ştampilă de calitate  pentru mine, ceea ce m-a condus spre noi piscuri de cucerit. Trebuie să trăim fiecare, ca şi cum ar fi ultima, pentru că va urma ceva… şi mai bun!
Sunt fericit de ceea ce am reuşit, sper la mai multe , motiv pentru care mi-am personalizat o ştampilă a vieţii…de culoare albastră, culoarea cerului şi a aspiraţiilor noastre! Este unică, ca şi mine… fiecare este unic în felul său!

 

 

Atenţie la neatenţie…

 

 

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine, lucrul la calculator mă relaxează. Deși utilizez destul de mult calculatorul la servici ( atât cel numit desktop cât și pe cel de socoteli, de pe birou), abia astept să ajung acasă pentru a mă delecta şi deconecta, din nou în fața laptop-ului.
Chiar dacă utilizarea calculatorului mi-a provocat şi unele neplăceri, nu contează, acestea fac parte din albumul vieţii.
Uneori şi în somn mă gândesc că sunt la calculator şi caut…caut…uneori tastând, cu ochii închişi pe cartea părăsită lângă pat…. Nu râdeţi, că oricui i se poate întâmpla!
Şi eu am râs de o vecină care se jucase cu o sticlă de pălincă şi telefonul, ajungând … Da. Scăpase sticla plină, pe masă, bidonul s-a spart, iar telefonul a făcut o băiţă perfectă! Telefonul rămăsese câteva zile cu ecranul luminând continuu, până s-a trezit din mahmureală! Când râzi de altul… ţi se poate întâmplă şi ţie! Este ca şi cum, cineva se loveşte de pragul de sus al uşii, tu râzi, apoi, din neatenţie…îl imiţi!
Într-o sâmbătă, am fost anunţat de soţia mea că trebuie să mergem la o petrecere, conform programării…   cred că a ei, că eu nu-mi aduceam aminte de nimic… deşi nu făcusem baie în alcool!
Până la urmă m-am dus, deoarece conta, doar prezenţa pe acolo… Dacă era aşa, zup şi laptop-ul cu mine. Eram conştient că la un moment dat, lumea va vorbi mult, fără noimă datorită alcoolemiei crescute din aer.
Dar acest lucru nu prea s-a întâmplat. Până la urmă, am prins momentul oportun şi m-am retras la o masă în colţ…. pus la colţ şi am pornit laptop-ul. Totul frumos, mirific, până unul dintre invitaţi, se apropie de mine. Îmi cere să intru pe o reţea de socializare şi să caut nişte nume de fete, care se aflau pe acolo. El vroia să afle detalii despre ele. Nu conta că erau mai multe persoane cu acelaşi nume, avea răbdare, ca să căutăm. Apoi vroia să afle câte ceva despre o blondă superbă, de care nu reusise să se apropie, dar spera să afle ceea ce vroia, printre eventualele prietene de pe reţeaua de net şi de la petrecere.
Totul părea normal deşi era  mai mult decât anormal! Între timp, apare şi un grăsun, care se asează lângă noi, înfulecând dintr-o farfurie plină ochi, nu doar cu ouă gătite ca ochiuri…
După un timp, constat că mai apar şi alte persoane. Unii chiar vroiau să intre pe contul lor, pentru a accepta prietenii… Deodată observ, că am monopolizat locul, musafirii…
Unul dintre invitaţi, opreşte pagina derulată, admirând o frumuseţe brunetă, iar grăsunul rămâne cu gura căscată şi cu mâncarea în mână, lovind uşor, peste fund, pe o domnişoară care se apropiase. Aceasta speriată, sare în spate, călcând pe piciorul unui bărbat, care se fereşte, lovind tava cu băuturi, pe care gazda tocmai o punea pe masă.
În acel moment, mi-am adus aminte de telefonul şi băiţa acestuia… În acelaşi timp, farfuria grăsunului, pică pe tastatură, iar tava gazdei, se răstoarnă iar lichidele, şterg alene, murdăria lăsată de mâncare! Windows-ul se hrăneşte cu tot ceea ce picase din senin, apoi se decide să …. doarmă.
Eu privesc buimac spre ecran, dar rămân liniştit, sub ochii soţiei, a cărei privire ar fi topit şi o îngheţată…
Până la urmă mă retrag, petrecerea continuă, scuzele vinovaţilor de incident nu contesc, dojenelile celor din jur nu mai încap de atâtea vorbe…
Ajuns acasă, am pornit calm spre cercetarea laptop-ului care încă nu s-a trezit de la petrecere, după mâncare şi băutură.  Am vorbit să-mi livreze coletul cu o tastatură nouă la servici, ca să nu afle soţia mea că iar investesc în calculatoare…
Nu am povestit nimănui ce s-a întâmplat pentru a nu părea… caraghios! 🙂

Ochiul privitorului decide frumuseţea…

 

 

Îmi aduc aminte cu nostalgie de prima mea zi, la locul de muncă. Mă simțeam stingher și pierdut în agitația zilei. Am făcut cunostință cu colegii de birou, după care am fost condus și prin birourile alăturate. Teoretic îi cunoscusem pe majoritatea din ei, dar practic nu reținusem pe nimeni.
În această călătorie prin birouri, am fost ajutat de unul dintre colegi, care era de neconfundat, fiind tuns periuță și cu cioc . După acest periplu, m-am retras la birou pentru acomodare.
Colegul cu cioc, revenind în birou se asezase în alt loc decât îl știam eu. Tocmai mă gândeam că poate nu reținusem bine, în momentul când apare un alt coleg, tuns scurt cu cioc! Acesta se asează la alt birou, dar nu la cel pe care-l știam. Încep să cred că am halucinații…
Mă ridic de la birou, mergând spre ieșire, la un automat, ca să-mi iau o cafea pentru a-mi reveni. La ușă , un coleg îmi zâmbește mișcându-și ciocul și sclipindu-i lumina pe cap, unde era tuns scurt… Încă unul! Chiar am nevoie de o cafea!
Ieșind la locul de fumat, savurez cafeaua, moment în care-mi zîmbește o reprezentantă a sexului frumos. O remarcasem mai de mult… care, însă este însoțită de o dublură a ei…  Mă uit în jur, iar toate femeile mi se par la fel: sobre, îmbracate în negru, cu bluză albă și ochelari. Încep să-mi fac probleme, gândindu-mă că sunt într-o companie care clonează oameni!
Agitat după prima zi de servici, mă pregătesc de o nouă aventură. Urma să merg la dentist, având programare. Era timpul să mă ocup și de alte aspecte ale mele…
Ajuns la destinație, sunt întâmpinat de niște strigăte, asemenea filmelor horror. Pe canapea, ședea liniștită și zâmbitoare, o femeie. Mă bucur, nu de strigăte, doar de faptul că nu se afla pe acolo un pensionar, ca la ultima mea vizită, care mi-a povestit minute în șir despre viața lui și despre politică. Parcă era pe un Facebook al pensionarilor!
Iau loc și strigătul se aude din nou. Femeia îmi explică, ca și cum mi-ar povesti o parte dintr-un film (pe care nu-l prinsesem din cauza întârzierii) despre micul pacient torturat de dentistă.
Apoi încet se înfiripează o discuție între noi, adică ea vorbește și eu ascult, dândn uneori din cap, ca orologiul din centru…
Datorită gimnasticii capului, ochii mai alunecă, fără voie spre un decolteu generos. Femeia obsearvă, iar în timp ce-mi povestește de bebeluțul ei de nouă luni, acoperă cu jerseul, minunăția de decolteu. Încep să fiu atent la ea, la ochi și privirea îmi rămâne pironită spre părul ei, deşi între timp, jerseul a picat de pe decolteu. Atunci am observat că avea un păr frumos și sănătos, de invidiat. Eram convins că folosea niște produse de tradiție.
După un timp, devin mai atent la vorbele ei. Aceasta obsearvă privirea mea, ațintită fără jenă spre podoaba capilară și-și verifică părul, de teamă să nu fie ceva nelalocul ei. Îi spun că îmi plăcea culoarea părului iar ea continuă să-mi povestească,  zâmbind, spunând că ea folosește numai produse de tradiție în general, iar produse românești de calitate în special. Ea a ales produsele care oferă un raport calitate – preț excelent.
Când a căutat ceva în poșeta ei, am zărit unele produse , ceea ce mi-a stârnit curiozitatea.
Atunci mi-am dat seama că părul aranjat cu profesionalism oferă o siguranță specifică care pe lângă frumusețe, emană și încredere.
Brusc, sunt trezit din gânduri de asistenta care-i conduce pe mamă și copil, spre ieșire. Probabil să fie sigură că pleacă … gălăgia.
Femeia este invitată înăuntru, de asistenta, care-mi răspunde zâmbitoare, la salut. Observ că părul acesteia diferă de al partenerei de discuții de până acum….
De multe ori, când se discută, sau se face referire la o persoană, aceasta se evidențiază după culoarea părului: roșcate de la magazin, blonda de la doi, bruneta de la birou… Deci părul este ceea ce evidențiază și caracterizează omul.
Când eram mai tânăr, îmi plăceau fetele cu părul lung, apoi cele blonde, brunete, roșcate, dar adevărata diferențiere o făcea coafura, calitatea… 
Revenind acasă de la dentist, am întrebat-o pe soția mea, privind spre părul ei, cum de reusește să fie atât de frumoasă. Ea s-a uitat mirată la mine, mi-a pus mâna pe frunte, verificând dacă am febră. Era clar că nu aveam, pentru că eram doar un pic amețit… de la anestezie.
Până la urmă, mi-a dat o replică care m-a lăsat fără grai: “totul ţine de tine”. Apoi s-a uitat întrebătoare la mine, aşteptând un răspuns care nu venea, nici verbal, nici non-verbal. 
Am rămas fără grai, atât din cauza amintirii şamponului utilizat … cât şi din cauză că soţia mea tocmai gătea, fluturând un polonic în mână…
Datorită tipului de păr, am reușit de a doua zi, să descopăr diferențele între colegii de serviciu, atât la cele de gen feminin cât și la bărbați.
Timpul a trecut, colegii nu mai sunt toți la fel, chiar dacă în general seamănă, iar un termen de diferențiere pentru doamne, a ajuns să fie părul.
Totul are un farmec ascuns….  Ochiul privitorului decide frumuseţea…
Mai nou, am văzut fete cu părul vopsit în culorile curcubeului, folosind tehnica elasticului… J

Alergând spre sănătate

 

 

În ziua de azi, se pare că a devenit sport național, cura de slăbire. Fiecare, vrea să scape de kilogramele în plus, ținând diferite diete, mai mult sau mai puțin sănătoase.
Am încercat și eu, dar contrar asteptărilor, kilogramele se înmulțeau în loc să scadă.
La o întâlnire cu prieteni mai vechi, ne-am decis să mergem la fotbal. Întîi am fost pe stadion, am văzut caricatura de meci, apoi ne-am decis să jucăm noi, așa amical, între prieteni… pe câte o bere, două…
Gândul bucuriei de a juca fotbal, până acasă, s-a transformat în neliniște… accidentare, alergare… pff.  Parcă era mai bine în fața televizorului! Zis și făcut, m-am și pus în fotoliu. Am apăsat telecomanda și imediat am sărit în picioare. Pe un canal de sport, oamenii făceau sport, gimnastică, fitness într-un cuvânt. Am găsit ideea, una ideală și am pornit și eu, echipat, spre o sală de sport.
Ajuns acolo, m-am învârtit printre aparate, fericit că nu mă pot accidenta. Am făcut una, alta, am admirat și după 30 de minute, m-am gândit că este suficient pentru prima zi.
Iesind de la vestiar, mă uit pe scări și văd…niște mingi care sar în tandem… de fapt era o blondă…adică sânii ei! Mă sperii că mă loveste mingea și zup pe scări… Periculos sport!
Două săptămâni am stat în pat, accidentat la piciorul drept! Sătul de atâta inactivitate, mi-am sunat prietenii și m-am programat la o întâlnire de fotbal. Fiind acasă, mi-am cumpărat echipament profesionist.
La primul meci la care am participat, am și jucat, iar ghetele, dădeau singure gol… Parcă eram o vedetă… națională, deocamdată! Văzând că se dezvoltă în mine pasiunea pentru fotbal, am continuat să-mi cumpăr și alte produse de pe același site. Am văzut că se împacă bine,  atât la propriu, cât și la figurat.
După câteva luni, fără accidentări, am reușit să slăbesc considerabil. Soția mea a devenit geloasă pe silueta mea, precum și pe fotbalul care m-a acaparat. A început și ea să practice sportul… Seara, alergăm împotriva timpului, ajutați de vânt!
O viață sănătoasă, prin sport!

Amintiri cu o rozătoare

        Sunt zile în viața noastră când nu avem chef de una, alta, dar trebuie făcute. Uneori, perioada de timp, când nu suntem entuziaști să facem unele lucruri este mare…

Într-una din zile, până la urmă m-am lăsat convins de soția mea să mergem în beci să căutăm niște haine prin valize, niște borcane, treburi casnice. Trebuia să căutăm pe rafturi, la înălțime, iar de când am fost bântuiți de rozătoare , în urmă cu ceva timp, soția mea preferă să nu meargă singură în acele zone obscure. La noi au fost cazuri izolate de dăunători, nu ca la rudele noastre unde problema ivită, s-a extins în mai multe blocuri, fiind nevoiți să apeleze la o firmă specializată, în dezinsecţie..
Ajunși în beci, fără chef, mă apuc să mut de colo-colo unele lucruri,  pregătesc borcanele și cobor valizele. Soția mea descoperă haine mai vechi, pulovere, lână ( de pe vremea când croșeta, probabil se va apuca din nou ) și începe să le studieze.
Eu mă plictisesc şi încep să mă mișc în spațiu, utiându-mă la una alta, chiar în locul unde găsisem dăunătorul, în urmă cu ceva timp. Din cauza acestuia, a trebuit să fac curat în tot beciul, fapt care mi-a luat ceva timp…. mult!
Umblând pe acolo, deodată soția mea se sperie și aproape că mă împinge spre ieșire. Eu, mişcând lucrurile pe acolo, făceam gălăgie, ca și șobolanul din urmă cu ceva ani, a cărui existență o descoperise tot ea!
Devin cuminte, rămânând doar cu gândurile plecate pe alte meleaguri. Totul pare monoton, până privesc spre podea și ceva se mișcă! Sar într-o parte, lovind lopata de zăpadă, care declanșează cădera unei valize, exact pe cap, picând în brațe.
Soția mea, se uită mirată, iar eu observ că chestia mișcătoare de pe jos, era un mosor de lână … Văzând privirea întrebătoare a soției, spun că am vrut să o ajut , uitându-mă și eu, în alte valize… Cred că m-a crezut!
Cum puteam să mă gândesc că pot reveni iar dăunătorii, că doar apelasem la firma de deratizare  a cărei denumire mai mult ca sigur, vine de la : Distrugem Drumul Dăunătorilor nu doar de la: Deratizare Dezinsecție Dezinfecție!