Femeia mereu elegantă şi apreciată

 

Un cuplu coboară din taxi. Bărbatul achită călătoria şi apoi îşi ia soţia de braţ, urcând în lift. Ajunşi la destinaţie, sunt întâmpinaţi de gazde. Bărbaţii îşi strâng mâinile iar doamnele se sărută în aer…
Gazda se adresează vizitatorului:
          Ce faci?
          Bine.
          Hai să bem o bere!
          Hai… Ce de pantofi ! Aşa multe doamne sunt?
          Nu vai – râde gazda. Sunt ale soţiei. Le-a aşezat aici, deşi a fost deja Moş Nicolae. Ea speră ca Moş Crăciun să i le umple pe toate…
Gazda este admirată de vizitatoare:
          Ce rochie superbă! E scumpă? Ce faină este!
          Am luat-o ieftin. Online.
          Chiar? Şi eu am nevoie de o ţinută … sobră, pentru birou, că urmează să promovez şi am întâlniri de afaceri.
          Credeam că vrei pentru soţul tău!
          Nu… el preferă ţinuta nud!
          Hai că te ajut.
          Cum?
          Hai în dormitor, la calculator! Băieţi, aveţi mâncarea pe masă, berea la rece…
          Ne descurcăm – spun bărbaţii, făcându-se nevăzuţi în sufragerie, speriaţi de discuţiile doamnelor din vieţile lor.
Cele două doamne ajung în faţa unui laptop iar gazda începe să butoneze.
          Eu mi-am luat ţinuta ideală . Uite un site.
          Wow…ce de au… Dar nu sunt aşa scumpe… Dacă nu se potrivesc, ce mă fac?
          Mărimea?
          Da.
          Returnezi şi iei altceva.
          Super!
          Tu vei fi o femeie de afaceri.
          Da…da…O rochie…
          Femeile de afaceri nu poartă rochii la întâlniri. Doar la ocazii speciale.
          Da. Ştiu, dar pentru Revelion…
          Asta-i altă poveste!
          Dar să vedem pentru acum… pentru servici.
          Eu zic că bluza  este perfectă.
          Roşu mi se potriveşte. Mă scoate în evidenţă!
           Da. Acum o fustă…
          Pantaloni?
          Nu. Femeia de afaceri trebuie să fie elegantă, Femeile sunt apreciate şi au putere de convingere mai mare în fustă.
          Bine… Îmi place fusta neagra ...
          Da. La fustă se potrivesc pantofii  albi,  după părerea mea.
          Da. Neapărat trebuie să iei şi o poşetă. Uite eu mi-am cumpărat o geantă din piele naturală
          Îmi place!
          Da. Să iei şi un palton….
          Sunt multe modele interesante.
          Pentru o femeie de afaceri, culoarea trebuie să fie una sobră.
          Şi elegantă… Oricum mie mi se potrivesc cele negre.
          Da…
          Chiar. Asta este ideală!
          O să fii ca o artistă! O vedetă!
          Da..da… mulţumesc.
          Comandă acum. Mâine când se trezeşte soţul tău, te vede gata echipată!
          Se sperie şi fuge, crezând că a intrat altcineva!
          Sau nu…
          Da… Să mergem apoi la bărbaţii noştrii.
După câteva minute, femeile ajung în sufragerie. Bărbaţii discută despre unele, altele, fără a servi din mâncarea de pe masă.
Gazda îi sopteşte prietenei:
          Vezi… Spun bărbaţii că stăm mult la cumpărături…nici nu au observat că le-am terminat deja, iar ei nici nu au apucat să mănânce!

Întâmplări cu o mogâldeaţă!

 

În urmă cu câteva zile, soţia mea, a anunţat că urmează să mergem la o întâlnire a fostele colege de liceu. Deja auzeam zeci de voci, gălăgie…
Noaptea m-am culcat cam stresat şi am avut coşmaruri. Eram copil mic, mă plimbau femeile din braţe în braţe, vorbind într-una. M-am trezit transpirat. Soţia mea, văzând că sunt treaz m-a anunţat:
          Prietena noastră, Gia, nu poate veni. Nu are cu cine lăsa copiii. Of…ce păcat…
          Păi să-i lase la noi, stau eu cu ei, două ore… ne uităm la meci, beau o bere…
Soţia mea priveşte uimită la mine:
          Eşti sigur că vrei să stai cu cei doi copii? Să nu crezi că vă uitaţi la televizor, la meci în special.
          Da..da… aşa este. Decât să fiu între zeci de femei…vorbitoare, mai bine cu doi copii!
          Bine.
Soţia mea discută cu prietena ei pe internet, iar problema este închisă. Cei doi copii vor sta cu mine câteva ore. Ea are doi copii, un băiat şi o fată, unul dintre ei sugar, celălalt de cinci ani…. Nu ştiu care-i fata, care-i băiatul, dar aflu!
Dimineaţa cu pricina, începe mai repede. Merg la piaţă, să cumpăr una, alta… obiecte nu femei!
Tot gândindu-mă şi căutând cele necesare la un moment dat, mă sperii!  Văzusem o femeie cu două capete! Fals. Era o femeie şi un copil, fetiţă,  ce se afla în braţele ei, transportată într-un sac…
În final, se apropie ora… Soţia mea şi prietena ei se salută, îmi pasează fetiţa şi plasează căruciorul cu bebeluşul în sufragerie. Doarme. Poate nu se trezeşte până se întorc ele.
Fericit că totul este bine, îmi iau o bere pentru mine şi un suc pentru fetiţă. Îi ofer salteaua şi jucăriile, pornind televizorul. Până să desfac berea, zup, se schimbă postul TV, navigând şi oprindu-se la desene animate. Mă uit la fetiţa care îmi comunică senină:
          Ne uităm la desene!
          Păi joacă-te… eu mă uit la meci..
          Nu…desene!
          Păi vedem meciul… o oră, apoi desene…
          Nu. Desene. Eu sunt mică şi am prioritate. Sunt în vizită şi trebuie să-mi faci capriciile, cum zice mama!
          Of…
O las în pace. Ştiu că se va plictisi… După câteva minute, se joacă, fără a mai acorda vreo atenţie televizorului. Schimb canalul, îmi iau doza de bere, dar zup, canalul revine la desene animate:
– Eu mă uit…aud…
– Bine…
– Eu şi Scutecilă suntem şefi!
– Cine?
– Scutecilă.
– Cine este?
– Bebe… stă în scutece, deci e Scutecilă!
Oftez şi o pornesc spre sufragerie, cu gândul să mă uit acolo, în surdină, la televizor. Fac un pas şi aud un scrâşnet. Mă opresc. Ascult…încă un pas, apoi un scrâşnet. O fi de la parchet!
Atâta gândesc că mă sperii de pic pe jos. Un cap mic se plimbă prin aer! Era mogâldeaţa, Scutecilă cum îi spunea surioara. Se trezise.
De atâtea sperieturi într-o singură zi, puteam face infarct…bine că nu am probleme de sănătate.
Iau mogâldeaţa care începe să bolborosească. Îl pun înapoi în cărucior şi plânge. Îl iau în braţe, ne asezăm la televizor dar obosesc. Îl pun în pat dar ţipă iar! Îl iau în braţe şi apare sora mogâldeţei, cu sfaturi:
          Trebuie ţinut în braţe!
          De ce?
          Aşa este obişnuit.
          Am obosit.
          Leagă-l de tine.
          Cum?
          Mama îl ţine lipit…legat..
          Da?
          Da. Are nişte curele ceva…ca la căţei! Acum s-a stricat…dar era bine!
Mogâldeaţa nu mă lasă în pace. Îl pun pe saltea, între jucării şi un maimuţoi de pluş, uriaş şi o pornesc spre ieşire.
          Pleci?
          Mă duc la vecini să iau ceva.
          Scutecilă plânge.
          Acum nu… Mă duc să iau ceva.
          Vin cu tine, să nu fugi! Ai responsabilitatea noastră – spune hotărâtă fetiţa.
O iau cu mine şi coborâm repede la vecinii din apartamentul de sub noi. Acolo locuia o colegă de şcoală, măritată şi cu un bebe ca al meu…adică cel în vizită. Avea un marsupiu ergonomic pentru bebeluş..
Îmi deschide repede uşa şi eu mă bâlbîi, încercând să explic ce vreau. Apare şi soţul ei. Fetiţa mă ascultă, vede că nu ne înţelegem şi spune:
– Vrea o lesă din piele ca să lege pe Scutecilă de el. Să nu fugă!
Vecina zâmbeşte şi-mi întinde obiectul solicitat, un port de bebe  .
Între timp suna soţia mea. La telefon este prietena ei care vrea să afle cum decurg… ostilităţile.
Mă bâlbăi, iar fetiţa îmi ia telefonul, spunând câteva cuvinte după care închide:
          Mami nu avem timp. Ne distrăm şi suntem ocupaţi. Pa..pa!
Ajuns în camera cu mogâldeaţa… simt că mă apucă leşinul. Acesta nu era nicăieri. Mă uit sub masă, prin dulăpior, iar sub masă… unde apare şi fetiţa care spune:
          Bau!
În acel moment, ursul de pluş pică pe mine, apărând un căpşor de mogâldeaţă din locul unde fusese jucăria…
Fericit, iar mogâldeaţa şi-l pregătesc pentru plimbarea cu hamurile.
Câteva minute, liniştea este …normală. Apoi mogâldeaţa începe să plângă. Mă uit la el, iar el la mine, tace, plânge. Mă strâmb, râd dar… Fetiţa îmi dă indicaţii:
          Trebuie să-l schimbi!
          Cu alt băiat!
          A făcut treaba mare! Scutecilă are nevoie de scutece noi!
          Aha…. şi?
          Are mami scutece în cărucior. Te ajut! Uraaa!
Când aud aceste informaţii simt că totuşi este mai bine la o petrecere… Noroc că se aude uşa de la intrare… Salvat de uşă! Fetiţa era călare pe spatele meu, echilibrând mogâldeaţa care stătea lipit de burtă utându-se cu ochii mari la noi.
Mama se ocupă de mogâldeaţă iar fetiţa spune fericită:
          Ce bine a fost! Când venim iar?!

 

 

Femeile sunt uimite, dar nu mai mult decât mine.
Am fost lăudat, de două femei, nu de una singură! Am plimbat mogâldeaţa folosind poziţia naturală de şedere a bebeluşilor care este recomandată de ortopezi. Nu ştiam, dar observasem că este confortabil! Adică mogâldeaţa a stat cu genunchii mai sus deâct şoldurile, astfel a format litera M, între fund şi picioare!
După plecarea lor, în timp ce returnez obiectul împrumutat la vecini, ştiu ce cadou să ofer de Crăciun, mogâldeţei. Revin în camera mea, îmi desfac berea care mă aşteptase, pornind televizorul şi adormind….
În timp ce notez aceste amintiri, apare soţia mea care îmi spune, că fetiţa şi mogâldeaţa, fiecare în limbajul său, întreabă de mine….

În căutare florilor de vis…

 

La toţi ne plac sărbătorile… dar nu şi nebunia sau agitaţie din acele perioade.
În timp ce mă întorc de la servici, având un program mai scurt sunt anunţat că trebuie să fac nişte cumpărături: pâine şi flori.
Mă decid să merg întâi la magazinul de pâine şi apoi după flori, pentru ca acestea să nu mă incomodeze la brutărie. Între timp o să mă gândesc ce flori anume, să cumpăr. Ezit între trandafiri şi crini.
Ajuns la magazinul de pâine, vâd o doamnă gravidă în spatele meu şi o las înaintea mea. Aceasta îmi mulţumeşte zâmbind, în timp ce un bătrân, mă împinge în spate:
         Eu sunt după doamna – zice arătând spre femeia gravidă.
Fiind răbdător din fire, îl las, fără a mai spune ceva. Oricum, în faţa noastră se afla doar o persoană, un bărbat.
În timp ce bărbatul şi femeia îşi fac cumpărăturile, mă decid să cumpăr un buchet de trandafiri.
Între timp, femeia gravidă pleacă dar înainte să fie servit bătrânul, reapare bărbatul:
         Cozonac aveţi?
         Da.
         De care?
         Cu nucă, cu rahat.
         Vreau şi eu. Unul.
         De care?
         Nu contează.
Vânzătoarea oferă produsul. Bărbatul scoate pe rând, mai multe bancnote, fără număr. Apoi se caută de mărunţis, moment în care apare un cerşetor, pe care-l alungă.
         De care e cozonacul?
         Cu rahat.
         Vreau cu nucă.
Calmă, vânzătoarea schimbă produsele. Bărbatul pleacă, urmărit de copilul cerşetor. Bătrânul pare nehotărât:
         O pâine.
         De care?
Între timp, apare soţia bătrânului, spre fericirea celor de la coadă, bucuroşi că totul se va derula mai repede.
– De care pâine să iau?
– Pâine să fie – răspunde femeia.
– Iau… Hm…Iau…din cea proaspătă. La kilogram.
Vânzătoarea cântăreşte pâinea. Bătrânul ezită:
         Să luăm jumătate?
         Cum vrei, bărbate – răspunde soţia acestuia.
         Păi…Luăm întreagă!
         Costă…
         Pungă aveţi?
         Da. Costă…
         Îmi feliaţi pâinea?
         Nu se poate. E proaspătă şi fierbinte, se lipeşte miezul…
Între timp, reapare bărbatul cu cozonacul:
         Ce cozonac este? Scrie pe el de post!
         Nu contează. Toate sunt la fel – spune vânzătoarea.
         Are zahăr – susţine cel care se afla în spatele meu.
         Poate nu are gust…
         Are…are… – aprobă mai mulţi, de la coada imensă care se formase.
Bărbatul pleacă, bătrânul priveşte pâinea iar eu cer repede produsul dorit, plătesc şi dispar spre florărie. Sunt două în zonă.
Ajung la prima florărie şi constat că este ceva lume dar produsele nu sunt frumoase, părând vestejite. Vânzătoarea arată mult mai bine decât florile pe care le vinde.
Mă duc la următoarea florărie unde deja se formase o coadă imensă. Se pare că sunt mulţi sărbătoriţi în aceste zile. O fi perioada cu cei mai mulţi născuţi!
Mă uit atent la flori şi mă sperii! Nu de produse, cât de bătrânul de la pâine, pe care-l reîntâlnesc. Vorbea cu vânzătoarea şi pipăia, verifica fiecare floare… şi erau destule pe acolo!
Deodată îmi vine o idee! O să apelez la o florărie. Mai exact, îmi aduc aminte de nunta unde am fost naşi, iar florile şi aranjamentele florale, au fost perfecte.  Eu sunt obişnuit să caut pe net, să cercetez! De aceea găsesc mereu câte o soluţie, viabilă, pentru orice!
Tot prin intermediul acelei florării, achiziţionasem la prima aniversare a căsătoriei noastre, un cadou pentru soţia mea în special, pentru casă în general. Erau mirificele  plante ornamentale, care ne întâmpinau pe holul apartamentului, când reveneam acasă.
Până vine şefa… pot să fac repede comanda şi poate iau şi alte flori, pentru soţie, vreun ursuleţ de pluş pentru mogâldeaţa care ne va vizita… Toate dintr-un singur loc!
Să rezolv repede problema, că poate mă trezesc cu făcăleţul peste cap, că nu mi-am îndeplinit obligaţiile de aprovizionare!
Florile trebuie oferite din dragoste. Floarea în reprezintă pe cel care le oferă, precum şi gingăşia celei care o primeşte.
Femeile sunt ca florile, firave, gingaşe, uneori … înţepătoare!
Cu un trandafir, poţi spune că se face primăvară! Dar cu mai mulţi?
Până am terminat de relatat povestea, florile au şi venit… Frumoase, proaspete…. Sunt ca cele din visele frumoase!
Sper să nu fie invidioasă soţia mea că am fost servit prea bine! Adică mă descurc, din nou , mai bine decât ea!

Banc – Uneori conteaza

Examen la fizică, subiectul: fenomenul ionizării. La sfârşitul examenului, o blondă o întreabă pe colega ei de bancă din timpul examenului:
– Tu ai ştiut?
– Perfect! răspunde aceasta.
– Să-ţi dea Dumnezeu sănătate, zice blonda, înseamnă că am ştiut şi eu, pentru că am copiat cuvânt cu cuvânt de la tine.
Enervată şi îngrijorată, bruneta care ştiuse îi spune blondei:
– Cum ai putut face una ca asta, acum o să ne prindă şi o să ne pice pe amândouă!
– Fii serioasă, îi răspunde blonda care copiase, n-o să se prindă nimeni, pentru că am mai schimbat şi eu pe ici, pe colo. De exemplu, unde tu ai pus Ion, eu am pus Gheorghe!

Banc – Cand descoperi pericolul…

Un tip vine la directorul unui circ.
– Ce ştiţi să faceţi?
– Vă arăt.
Se urcă la trapez, la 30 de metri şi se-aruncă de-acolo în cap, fără plasă. Rămâne lat. Directorul e siderat:
– Dumnezeule, să vezi acum anchetă!
Dar acrobatul se ridică, îşi scutură capul şi se apropie senin de el:
– Ei?
– Senzaţional! Poţi s-o mai faci o dată?
– Sigur.
Aceeaşi scenă, cu omul strivit pe jos:
– Doamne, a avut un truc, care acum nu i-a mai ieşit, parcă aud deja Poliţia!
Acrobatul se ridică, îşi scutură capul şi se apropie încruntat.
– Gata, eşti angajat!, strigă directorul. Câţi bani vrei!?
– Nimic, că n-o mai fac.
– Cum aşa, de ce?
– Mi se pare periculos.