Dacă aş mai fi copil…

            Mă întorc agale de la servici. A fost o zi grea şi obositoare. Soarele ne copleşea cu razele ei puternice. Ajung acasă cu gândul la odihnă. Soţia mea găteşte şi se agită de colo-colo. Eu încerc să-mi savurez cafeaua. Soţa mea, apare cu un polonic în mână:

– Mă ajuţi la tocat ardei ?
– Da. Cum să nu! – spun bucuros că termină treaba şi va fi linişte.
Intru în bucătărie, aşteptând castronul cu ardei. Când mă uit, soţia mea îmi trage în faţă doi saci plini… Eu fac ochii mari şi-mi întorc privirea pentru a nu-mi observa dezamăgirea. Încep să pun la tocat, făcând totul mecanic…. deşi nu sunt mecanic de meserie!
După o perioadă lungă de timp, finalizez treaba. Soţia mea constată că-i lipsesc anumite ingrediente şi mă decid să merg la piaţă. Plec repede pentru a nu se răzgândi şi să-mi traseze altă sarcină. Ajuns în piaţă, trec cu greu de baricadele umane care se opresc aşa cum îi taie capul şi reusesc să cumpăr verdeţurile. Am ales un vânzător care scrie ce reprezintă fiecare produs, pentru a nu lua altele. Trebuie să mă obişnuiesc cu denumirile lor. Ajuns în parc, mă opresc să mă odihnesc,ascultând ciripitul păsărelelor..

 

 

Pe o bancă în faţa mea, se află trei fete de zece ani. Se jucau la telefon, probabil căutau pokemoni. Una începe să înjure şi celelalte încep să vocifereze. Nu pentru a-i face observaţie, şi pentru a se întrece în diverse epitete, adjective…. Cred că sunt bune la limba română… Oare ele recunosc şi verdeţurile? Apoi încep să vorbească de anatomia omului, despre sex şi …. Încep să cred că sunt în alt film, sau că visez. Mă pipăi dar sunt viu…treaz. De băut încă nu am consumat nimic…
În timp ce fetele au trecut la diverse păreri legate de bărbaţi şi femei laolaltă, eu mă gândesc la copilăria mea. Dacă puteam să mă întorc în trecut… Ce bine era. Scăpam de muncă şi mă jucăm non-stop! Eram mereu pe afară, jucând fotbal, căutând castane neputând evita micile semne de la urzici! Cred că sunt singurele verdeţuri pe care le recunosc din prima clipă. Acum mă feresc de ele, ca şi de fetele care nu reusesc să se poarte ca nişte viitoare domnişoare!
Ce vremuri…. Fiecare moment din viaţă trebuie trăit din plin, căci nu este repetabil. Doar tocatul ardeilor este un ritual anual!
Mă grăbesc spre casă, să termin treburile pentru a ieşi apoi la o cursă de alergări! Deja o şi văd pe soţia mea cum învârte polonicul în aer, în direcţia mea!

Dilema lui Vasilică

 

 

Vasilică se zvârcoleşte prin pat. Este agitat. După câteva mişcări stânga-dreapta, se decide să se ridice din pat. Se uită la lună. Îşi aduce aminte de poeziile lui Eminescu. Zâmbeşte. În acele vremuri, cu o poeziei, puteai cuceri femeia mult dorită. Astăzi, totul trebuie modernizat.
El era conştient că fiecare familie, avea în componenţa ei, câte un Vasilică. Familia iubitei lui, până în acele momente, nu avea încă un asemenea nume în arborele genealogic al familiei.
Vasilică caută o modalitate inedită de a-şi cere prietenia, în căsătorie. Are inelul pregătit dar îi lipseşte inspiraţia. Vrea ceva inedit, care să nu fie comun pentru acel  eveniment.
Nu poate închiria un avion care să scrie mesaje pe cer, nici limuzină sau un restaurant de lux. Îşi dorea ceva romantic, stil vechi dar, nu de tip arhivă!
După câteva momente de gândire îşi priveşte ceasul şi se înspăimântă. Timpul trece, obosit este, iar gândurile… ideile sunt în vacanţă. Probabil la mare!
Se pune din nou în pat, închide ochii gândindu-se la mare…
Deodată îl trage cineva de braţ. Deschide brusc ochi dar îi are legaţi cu o eşarfă. Este ridicat în braţe, legat fedeleş, băgat în sac şi transportat. Simte şi aude cum este lovit, fără intenţie de scările pe care le cobora, fără voie.
Vasilică încearcă să se mişte dar nu poate schiţa nici măcar un gest. Aude portiera maşinii şi apoi simte că totul se derulează cu o viteză ameţitoare…. Parcă era într-un film… Oare răpitorii nu ştiau că nu este bogat? Sau mintea lui, valorează foarte mult?
Linişte… este luat pe sus şi trântit pe ceva care se mişcă sub greutatea lui! Încearcă din nou să se elibereze dar fără sens…. Se încordează şi aude o ruptură a sacului în care fusese introdus. Îşi eliberează încet, o mână şi apoi îşi foloseşte dinţii… dar are ceva care-l împiedică. Îşi desface legătura de la ochi şi descoperă marea… Este în mijlocul mării, purtat de vânt pe o navă cu pânze. Îşi scoate obiectul care-l încurcase, între dinţi şi constată că este un inel! Sare în picioare!
Cel puţin aşa crezuse Vasilică, care, frecându-se la ochi, descoperă că inelul este pe masă, marea în poză iar el, singur cuc, pe jos, în cameră… 
Acest vis, i-a dat o direcţie pentru evenimentul care-l frământa. Ce poate fi mai frumos decât o cerere în căsătorie, la mare, printre nave, aşa cum făceau adevăraţii iubitori de călătorii marine, cum era şi prietena lui….

Banc – dicton

Chicago. Ora unu. 
Soţul nu s-a întors acasă. Deodată se deschide uşa şi acesta apare cu hainele sfâşiate şi plin de sânge, cu vânătăi în ochi.
Ce s-a întâmplat? Cine te-a adus în halul ăsta – întrebă soţia alarmată.
Bill . Ne-am certat.
Cine? Gangsterul, ticălosul, trântorul acela care….

Destul, o întrerupe soţul. Despre morţi numai de bine….

Un cavaler rătăcit

 

Cavalerul privește în zare, spre mare, de pe muntele unde s-a retras în urma propriilor supărări. A fost părăsit de prietenii săi, care odată ajunși la putere, l-au sabotat pentru a pierde sprijinul regal. Suspină. Aude un zgomot în spatele său, iar instantaneu pune mâna pe locașul sabiei. Apare un cățel și un pitic.
– Ai greșit drumul…
– Nu cavalere, tu m-ai ajutat, iar eu îți voi fi mereu alături.
Cavalerul zâmbește trist și-l îmbrățișează pe omuleț. Cățelul se plimbă printre ei, făcând tumbe.
– Eu nu mai am putere… – zice cavalerul.
– Puterea dispare, dar istețimea minții rămâne.
– Da… deștept și nedreptățit!
În acel moment se aud strigăte. Cavalerul privește spre mare, văzând cum Regina este răpită de pirații care o urcă îb nava lor, fugind.. Armata Reginei  se repede pe urmele acestora. Nava lor a fost distrusă iar bărcile sunt impinse de vânt spre mal. Acestia asistă neputincioși la răpire.
Cavalerul privește uimit cum nava piraților se îndepărtează nestingherită. O pornește grăbit spre  poalele muntelui, pe partea opusă desfășurării acțiunii anterioare. Ajuns acolo urcă pe propria lui navă cu pânze, urmat de pitic și de cățel. Îndreaptă nava în direcția vântului, care o pune în mișcare.
img_20160909_190848_594
Nava ocolește insula și ajungând în larg, pe înserate, se îndreaptă spre nava piraților. Piticul pune o vîșlă pentru a direcționa nava spre ținta dorită, lovindu-se nesesizabil de acesta. Cavalerul înoată în jurul navei inamice, găsind locul pe unde să urce. Ajuns  pe punte se îndreaptă spre piratul care tocmai golea o sticlă cu băutură. Acela își pierde cunoștința  înainte de a savura lichidul. Cavalerul aude pași și se întoarce… dar renunță la atac. În spate lui se afla piticul.  Cățelul trage încet de frânghia aflată în zonă, încercuind pirații care stăteau rezemați de stâlp.
Cavalerul începe să facă ordine și curățenie, pe punte, în cabina și apoi o eliberează pe Regina care suspina speriată.
În acest fel, Cavalerul a ajuns regele propriei Regine și a reușit să impună respect, înțelegere și prietenie în cadrul propriei comunități.
Cavalerul își stabilește un program zilnic de relaxare și de retrăire a propriilor aventuri, făcând călătorii alături de prieteni, în nava cu pânze, pentru a-şi reaminti momentele grele şi de cumpănă din viaţă.
Filozofia susţine că omul este ca o „trestie în bătaia vântului, care se îndoaie dar nu se rupe”, fiind puternic în prezenţa vântului, care-l şi susţine în vâltoarea vieţii.