Banc – olteanul si taxiul

Un oltean în București și când ajunge el în Gara de Nord, se duce la taxiuri, se plimbă pe acolo ce se plimbă și, în cele din urmă, îl întreabă pe un taximetrist:

– Bă, frate, cât costa mă, un drum cu taxi-ul??

Taximetristul îl măsoară din cap până în picioare și+i zice:

– Cât să coste, tataie?!1 leu pornirea și 2,5 lei pe km!!

La care olteanul:

– Măi amice, ști cum facem? Te urci mătăluță în taxi și ii dai drumul, că eu mă sui din mers!!

În căutarea luminiţei….

Se lasă întunericul şi oboseala îşi face simţită prezenţa. Este timpul de culcare. Noroc că patul este aproape de biroul unde mai fac câte ceva, când apuc.
În câteva minute sunt deja în pat, pornind televizorul. Este gălăgie. Iau telecomanda să reduc sunetul dar televizorul era deja pe mut. Peruşii din colivie se agită. Se pare că este prea multă lumină. Atunci îmi dau seama că am lăsat lampa aprinsă. Păcat că nu am telecomandă şi pentru stingerea lămpii. Oftând, mă ridic şi sting lumina. Revin în pat. Aprind veioza şi consta că becul s-a dus… Nu a plecat, doar s-a ars. Mâine trebuie să cumpăr mai multe becuri. Se ard prea des…
Gândit şi făcut. A doua zi m-am deplasat spre unul dintre magazinele recomandate de un coleg de servici. Acolo se afla un vânzător care mesteca de zor, cred,  gumă de mestecat… Sau avea un tic, fără tac?
Aştept să-mi acorde atenţie. Nu zice nimic, aşa că-l apelez eu:
– Bună ziua.
– …
– Aş vrea un bec. Adică mai multe….
Vânzătorul se uită la mine ca la un extraterestru şi-mi întinde un bec de sub tejghea, aşa cum auzisem că primeau în trecutul comunist, oamenii cu relaţii, câte ceva de la alimentară. Mă uit la bec spunând:
– Am nevoie de bec cu dulie E27, nu E14. Dacă se poate… nu becuri economice, ci becuri LED .
Vânzătorul se uită la mine, apoi îmi întinde alte becuri.
– Acestea sunt GU9, nu cu dulie….
– Nimic nu-ţi convine – mormăie vânzătorul, scoţând mai multe tipuri de becuri pentru a-mi alege ce vreau.
Văzând că nu am sorţi de izbândă, decid să plec. Oricum aveam nevoie de becuri dar nu stăteam prea bine cu nervii după o zi afurisită, la servici.
Ajuns acasă, îmi pregătesc una alta şi apoi îmi aduc aminte de lampă. Dacă tot sunt la biroul meu personal, încep să caut un magazin de corpuri de iluminat.
Aşa cum un student la medicină, citind despre boli, simte că le are pe toate, aşa şi eu am descoperit că am nevoie de mai multe, chiar de un decor prietenos în casă. Pe lângă lampa de birou, lustra din tavan şi veioza de lângă pat, am nevoie de un iluminat cald şi prietenos care să asigura căldura unui cămin ideal.
Fiind atras de tot ceea ce vedeam, am constatat  că dacă voi folosi o banda LED, voi avea un iluminat de ambianţă ideal pentru serile liniştite şi romantice. O lumină galbenă, caldă… Acest decor se potriveşte perfect şi cu bradul de Crăciun. Imediat pică şi iarna!
La bucătărie, având un antreu ca la bar, punând de asemenea un şir de leduri, în locul spoturilor, deasupra pervazului unde se poate servi mâncarea sau doar un aperitiv, stând pe scaune tip bar, mai mult ca sigur, voi trăi atmosfera specifică cluburilor!
Se pare că ledul va avea un mare succes în viitor, chiar dacă costă mai mult decât becurile obişnuite, durata lor de viaţă este mult mai mare, amortizând în timp, cheltuielile! Începe să se vadă luminiţa de la capătul tunelului , adica a camerei…

Un concediu sigur…

 

Georgică și Vasilică o pornesc spre mare. În sfărșit a venit și mult râvnitul concediu. Georgică, băiat cumpătat, își făcuse bagajele din timp, în timp ce soția lui Vasilică, înainte de a pleca cu mașina, mai alerga cu unele obiecte care le erau utile și necesare.
Vasilică ofta mereu, iar soția lui îl bombănea pentru faptul că nu se implica în treburile familie. Georgică era relaxat deoarece era conțtient că-și calculase totul din timp..
Drumul până la mare a fost obositor și anevoios. Noroc că au scăpat de  coloanele de mașini, care erau concentrate pe sensul opus. iar  drumul a fost liber… la distracție.
Ajunși la hotel, cei doi se grăbesc să se cazeze pentru a beneficia din plin de facilitățile concediului. Camerele aveau vedere spre mare. Puteau să stea în cada de baie, având priveliiște spre mare…
Plaja era aglomerată dar cei doi reusesc să-și facă drum spre mare, apropiindu-se cât mai mult de ea. După ce se asează linistiți la soare, încep să simtă și ei vacanța. Doi bărbați, aflați la o distanță de aproximativ un metru de ei, încep să discute cu voce tare:
– Nu mi-am găsit mașina.
– Dar cum să o fure din fața hotelului!
– Nu-mi imaginez. Parcarea nu este a hotelului deci ei au scăpat de orice vină.
– Nu este păzită.
– Poliția încă cercetează. Dar o mașină este mare, nu se poate ascunde – oftează unul dintre ei. Concediul e devenit un coșmar.
Vasilică simte că-l apucă nervii. Devine stresat. Georgică se relaxează cu o bere. După câteva minute, Vasilică se ridică în picioare și i se adresează lui Georgică:
– Hai să stăm pe rând, de pază la mașini!
– Poftim? – întreabă Georgică, aproape înecându-se cu berea.
– Ai auzit că se fură mașini.
– Și?
– Le putem bot în bot şi doarme câte unul dintre noi în mașină!.
– Stai calm. Eu am un sistem de monitorizare prin GPS .
– Păi ce are direcția de deplasare cu furtul? Să știe hoții pe unde să dispară?
– A, nu. Este o aplicație care are o interfață online prin care monitorizează autovehiculele. Le folosește și compania unde lucrez, având date complete despre flota de mașini.
– Nu înțeleg!
– Dacă o fură, o identific ușor, găsind traseul pe care l-a parcurs.
– Interesant! Vezi totul online…
– Prin acest program mi-am stabilizat costurile de combustibil. Noroc cu aplicația, că era să plec la drum fără rovignetă! Alarma de la aplicație mi-a adus aminte. Acum am setat și data expirării reviziei, a ITP-ului. Deci pot sta liniștit.
– Chiar funcționează? – întreabă sceptic Vasile.
– Da. Pe lânga localizare GPS are și monitorizare.
– Cred că trebuie să-mi cumpăr și eu… Mașina o parchez pe o stradă lăturalnică și merg de câte două, trei ori să văd dacă totul este în regulă cu ea.
– Faci plimbarea de seară!
– Cât bombăn… La noi sunt singurul care mă ocup de mașină. La tine conduce și soția ta.
– Da… Dar îi cam place viteza… Noroc cu sistemul de monitorizare că-mi trimite notificări cu excesele ei. Deja are în reflex, ca atunci când primește apel de la mine, să reducă viteza!Văd şi traseul ei detaliat…dacă trece pe la Mall! – continuă şoptind Georgică
– Atunci tu stai liniștit.acum.
– Rezolvăm și la mașina ta. O bagi în perete și eu o pun lipită de a ta. Dacă vor să o fure, trebuie să treacă de aplicația mea!
– Da…da…
– Hai să ne relaxăm, că doar suntem în concediu!
– Acum simt și eu…. – spune Vasilică fericit.
– Cu gadgeturile de pe piaţă își asiguri concediul de vis

Redescoperind România

 

După mai multe experiențe, unele reușite, altele nu, legate de petrecerea concediilor, m-am decis să mă concentrez pe călătoriile prin țară, descoperind România.
Mereu primul pas este unul dificil și este nevoie de un suport tehnic”. Pentru prima călătorie m-am decis să merg la un prieten, care locuia într-un mic orășel. Am reușit să ajung cu bine până în centrul zonei. Așa părea. Mai departe… scrie în mesajul telefonic: “Așteaptă-mă la bancă“. Era mai mult decât în regulă, oricum nu prea aveam bani cash la mine și chiar aveam nevoie de un bancomat. Mă învârt prin zonă dar nu găsesc decât un magazin de cartier. După 30 de minute de plimbări în ambele sensuri, mă opresc și decid să întreb pe cineva. Se mai întâmpla să-mi caut cheile, telefonul și să nu le văd, dar ditamai banca! Merg agale spre un loc ferit de soare. Mă așez pe bancă și privesc în jur. Peste tot era verdeață, flori…
Prima persoană care trece este un bătrân. Acesta pare ursuz. Apoi trece o bătrână care pare surdă. Următoarea persoană este o fată care era îmbrăcată… elegant. Mă ridic de pe bancă și o întreb:
– Bună ziua. Îmi spuneți și mie unde este banca?
Ea face ochii mari și apoi îmi aplică o palmă pe obraz, mormăind ceva și plecând furioasă. Speriat și uimit… revin pe bancă. Stau și mă gândesc că nu este cazul să mai întreb și pe altcineva. În timpul acestor frământări, mă trezesc cu prietenul lângă mine. ne salutăm, spunând:
– Mă gândeam că o să găsești banca. Deocamdată este unică, dar aici va fi un parc….
A doua călătorie a fost în capitala țării. Am mai fost pe acolo dar am stat puțin timp. M-am decis sa petrec mai multe zile, motiv pentru care m-am înțeles cu un alt prieten să ne facem de cap. Ajuns în gară am coborât la metrou pentru a mă deplasa spre zona de întâlnire. Am fost fericit că auzeam vocea dispecerei care anunța stațiile și ușile de ieșire, chiar dacă mai confunda stânga cu dreapta. Oricum trebuia să cobor pe o magistrală de legătură.
Ajuns la destinație, deși trebuia să fie o arteră de legătură, după cum mă informasem, dar nu părea… cobor hotărât și urc la suprafață. La ieșire constat că este o cu totul altă zonă, numele străzilor fiind necunoscute. Atunci îmi dau seama că dispecera și stațiile nu erau în perfectă armonie. Îmi sun prietenul și-i descriu zona, îndreptându-mă spre stația de autobuz. Ceea ce vezi, te ajută mai mult decât o ghidare oarbă.
Spunându-mi în ce autobuz să urc, constat că acela era deja în stație. Alerg și-l prind în ultima secundă. Trebuie să cobor la a șaptea stație. Încep să număr și să aștept cuminte, ca autobuzul să oprească. Apoi voi merge în direcția unde se deplasează cei mai mulți oameni.
Cobor și o pornesc după unica persoană care era în zonă. În direcția opusă, alerga doar un cățel. Persoana urmărită începe să-mi arunce priviri piezise, motiv pentru care decid să mă opresc lângă un indicator sau plăcuță de stradă pentru a apela la ajutorul unui prieten. Zis și făcut. Când pronunț numele străzii, de la celălalt capăt al firului nu se mai aude nimic. Oftez… dar vocea revine cu o constatare mai mult decât… Sunt în direcția opusă, a orașului. Luasem autobuzul in sens invers. Nu-i problemă mare. Urc în același autobuz, pe sens opus, mergând de două ori câte șapte stații.
Același autobuz revine în cîteva minute. Șoferul se uită mirat la mine, eu la cei din jur și mă așez în față, pentru a nu rata numărătoarea stațiilor. Mereu apare ceva care să perturbe exercițiul de numărare, precum opririle între stații și decid să întreb mai multe persoane din autobuz, pornind din față în spate. Unul îmi spune să cobor la a doua, altul se uită ciudat la mine, oferindu-mi o sticlă pe jumătate plină, iar o altă persoană îmi spune că trebuie să cobor la prima, probabil deja trecuse o stație și nu observasem. Cobor, cu teamă în suflet. Se pare că este bine. Sun prietenul și confirm prezența pe bulevard, la numărul indicat pe blocul alăturat. Acesta îmi spune să rămân pe loc, ca să nu mă pierd. Bulevardul avea mai multe stații, iar eu trebuia să mai merg încă vreo două stații.
De atunci, m-am hotărât să plec în călătorii cu ajutorul internetului. şi  am reușit să găsesc soluții optime. 
Voi vizita țara în lung și-n lat, străbătând Oltenia, Ardealul, Moldova… Voi compara marea cu muntele, pădurea cu plaja, omul cu vieuitoarele…. NU există nici măcar o zona care să nu aibă un punct de atracţie pentru turişti. Totul însă, ţine de modul de promovare al ţării, al facilităţilor oferite şi istoriei zbuciumate.
Pentru acest an am căutat și am găsit Băile Olăneşti. Peisajul, natura și oamenii formau un tot unitar ideal pentru orice turist. Nimeni nu m-a pălmuit… și n-am avut ocazie să pun întrebări penibile.
 Degeaba cauți, dacă nu găsești, sau găsești și nu știi că ai găsit (așa cum a fost cu … banca).
Am vizitat şi Târgu Jiu, admirând operele lui Brâncuşi… Am fost să testez, Poarta Sărutului… că eu eram cuminte, la Masa Tăcerii, ca o Coloana a Infinitului.

 

 

România este o țară mirifică, nu există loc unde să nu regăsești tradițiile și cultura neamului românesc. Fiecare loc are propria valoare inestimabilă, peisaje mirifice și oameni pricepuți și binevoitori (dacă nu-i întrebi lucruri evidente). Există adevărate repere ale civilizației și culturii românești și universale, izvoare istorice ale existenței noastre pe aceste meleaguri.
Trebuie să vrei și mai ales să-ți dorești, să descoperi mirifica Românie.
 

Banc – blonda si sefa

  Blonda, ca o sotie cuminte si iubitoare, merge acasa, sa profite de 2 ore in plus langa sotul ei iubit datorita sefei care pleca mai devreme. Acasa, insa, dupa ce intra, aude zgomote din dormitor si cand se uita pe furis pe usa , ii vede pe barbatu-sau si pe sefa ei.
   Tiptil, se strecoara afara din casa fara sa zica nimic si se duce in parc, asteptand sa treaca timpul. A doua zi, sefa iar dispare cu doua ore inainte de terminarea programului… Celelalte vor si ele sa plece, numai blonda statea la birou.
   – Haide, tu nu pleci?
   – Nu, nu plec, ca ieri era cat pe ce sa ma prinda sefa ca am plecat mai devreme!!

O zi virusată

 

Ce bine este să fii acasă! Sănătos!
În urmă cu două zile am participat la un eveniment important în capitală. Acest eveniment s-a prelungit iar la ora 22.00, îndreptându-mă spre gară am constatat că nu am tren spre casă.
Am căutat să aflu o altă modalitate de deplasare prin intermediul telefonului dar acesta se dădea peste cap, mai ceva ca gimnastele de la sol. Enervat, îmi scot laptopul pentru a mă ghida dar, descopăr că acesta se mişcă mult mai încet decât un bătrânel ce traversa sala de aşteptare.  În sfârşit, mă conectez şi mă conving că sunt pierdut … la sol!
Mă decid să mă cazez la un hotel din apropiere. O pornesc agale spre o destinaţie descoperită pe internet. Ajuns în locaţie, intru şi cer o cameră pentru căteva ore… mă exprim de parcă aş avea o întâlnire amoroasă!
După ce primesc cheile, pornesc agale spre etajul trei. Cu greu, în spatele unui ghiveci de flori, găsesc liftul cu care mă îndrept spre cameră.
Deschid uşa şi apăs întrerupătorul. Beznă totală. Apuc alt întrerupător şi reusesc să ajung la pat. Deschid fereastra şi mă trezesc cu perdeaua în cap.
Oftez şi mă culc repede pentru a trece o zi afurisită…
Dimineaţă când sună telefonul mă ridic repede din pat, sărind peste tot ceea ce este în faţa mea.
În zece  minute sunt la recepţie. Cel aflat în spatele biroului tastează de zor, înfuriat. Strănută. Îi doresc noroc… şi grabă mai mare, că pierd trenul. Acesta bâlbâie ceva legat de virus şi eu îi spun să pună Kaspersky pentru acasă. Acesta se uită mirat la mine iar eu îi spun că mă refeream la calculatorul pe care-l butona de zor… că merge prost…. calculatorul nu omul!
După câteva minute bune, reuşesc să zburd spre gară. Traversez pe verde deşi alţii trecuseră pe roşu. După un singur pas, un biciclist mă loveşte cu bicicleta, traversând şirul de maşini pe trecerea de pietoni. O fi şi el virusat!
Ajuns în gară, alerg spre casa de bilete, solicitând cartonul izbăvitor. Îl primesc, împreună cu o sumă mai mare de bani, ca rest. Până să mă dumiresc, ies afară şi când mă uit pe bilet, faţa mea, are o culoare mult mai deschisă decât tichetul ce-l ţineam în mână.
Trenul urma să vină peste două ore. Această cursă era alta, faţă de ea dorită. Mă uit pe telefon, constatând că iar face figuri şi este dereglat. Era altă oră, altă gară… cea din direcţia opusă….probabil şi alt film, din care eu făceam parte ca un naiv, ca un om virusat.
După timpul de aşteptare, locomotiva aduce trenul în care mă urc fericit. Iau loc într-un vagon gol. Trenul porneşte, lovindu-mă în cap, cu peturile de la locul cu bagaje, lăsate de alţi călători. Trenul mai mult stă prin diverse gări, decât să meargă.
Uite aşa m-am trezit virusat… Telefonul l-am rezolvat pe drum, chiar rapid, cu ajutorul unui antivirus.. Acest antivirus protejează “viaţa” digitală de atacul virusilor şi şi a riscurilor ce pot apărea. De asemenea, acest antivirus, protejează fişierele din telefon, intimitatea mea pe reţelele de socializare, identitatea personală şi tranzacţiile bancare. Această protecţie funcţionează perfect, fără a întrerupe sau a încetini activitatea pe telefon sau laptop.
Dacă ar exista un antivirus şi pentru virusul de zi cu zi… departe am ajunge! Un antivirus “home” ne-ar uşura viaţa şi ne-ar oferi liniştea sufletească sporindu-nu tonusul.