Gadgeturi pentru siguranţa în conducere

 

Fiecare călătorie implică anumite resurse. Este vorba de timp şi de mijlocul de transport. În general prefer avionul dar nu am aeroport în zonă. Trenul…. uneori merge de zici că stă. Deci cel mai plăcut şi util mod de transport este cel auto.
Din acest motiv deţin un automobil. De obicei las alt membru al familiei să conducă, pentru ca eu să admir peisajele! Nu sunt delăsător, dar aşa sunt relaxat….
În ultimul concediu ne-am decis să plecăm în turneu prin Sibiu, Târgu Jiu şi să mergem pe Transalpina. Acolo urma să stăm un timp la Defileul Oltului unde se lucra şi era program de tranzit. Găseam noi ceva să facem…
Dar înainte de concediu, aveam încă o misiune de îndeplinit: o vizită la Bucureşti, pentru aniversarea unui „pui” de om, ai cărui naşi de botez am fost noi. Niciodată nu am reuşit să ajungem din „prima” la ei. Mereu îi sunam, discutam, ne rătăceam şi cu greu ajungeam. Ei ne sunau din politeţe, când eram pe drum, să vadă ce facem pentru că oricum ştiau că o să-i apelăm din oraş, pentru a ne ghida spre locuinţa lor.
Din păcate nu foloseam GPS, pentru că ultima oară când l-am utilizat a fost greu să-mi arunc privirea în timpul condusului, pe ecranul acestuia. Probabil păţise ceva că nu vorbea, deşi era voce de femeie şi se spune că ele vorbesc mult…. Oricum nu-l fixasem bine de geamul maşinii şi mi-a picat în braţe, iar eu speriat, am frânat brusc. În timp ce-mi recuperam aparatul din poale pentru a-l pune lângă telefon, un poliţist a venit la mine zâmbitor şi… astfel am fost amendat, pentru că vorbeam la telefon!
Cu o săptămâna înainte de eveniment am fost plecat spre Constanţa. M-a condus un prieten care avea aplicaţia Waze pe telefon şi călătoria a decurs cu bine şi am ascultat muzica până am ajuns în locul dorit. Din această experienţă am învăţat multe lucruri pe care am decis să le folosesc şi eu.
Când am plecat spre Bucureşti eram pregătit din toate punctele de vedere. Am achiziţionat mai multe gadgeturi din gama variată de produse ce existau  şi le-am testat cu ajutorul suportului tehnic oferit de producători. Aceste produse au fost livrate în două zile, gratuit, având şi garanţie de doi ani! Deci aveam un sprijin de nădejdie.
Când a auzit soţia mea că voi conduce eu, şi-a făcut cruce şi a pus nişte dopuri în urechi şi vroia să citească o carte. Era una subţire, probabil o termina până reuşeam să ajung la destinaţie.
Am pornit la drum iar gropile ne acompaniau. Soţia mea a renunţat la citit şi începea să-mi ofere sfaturi informative:
– Mergi mai încet. Uite o groapă! Vezi că strici maşina! Accelerează că se opreşte motorul! Uite că trece un pieton! Ai loc să treci? Sună telefonul! Nu răspunde că eşti la volan! Vezi că eşti prea la stânga! Cum o să parchezi dacă nu reuseşti să păstrezi direcţia pe drum?

După mai multe asemenea indicaţii, am oprit. Sub privirile uimite ale partenerei de călătorie, am scos telefonul şi l-am conectat WiFi la ecranul color al maşinii. Tot ce era pe telefon, se vedea pe ecran. Astfel soţia mea a putut viziona filme fiind astfel distrasă de la drum. Ce bun era acest sistem când am rămas odată blocaţi în trafic, trei ore!

Apropiindu-mă de capitală, am oprit filmul care se derula, spre disperarea soţiei ce a fost atrasă de acţiunea de pe ecran şi am conectat sistemul de naviga’ie auto care m-a condus până în faţa locuinţei Am conectat sistemul de cameră pentru marşarier primită cadou, prin care vedeam tot ce se întâmplă în timpul manevrelor, putând parca în linişte şi calm!

Coborând din maşină, ne-am deplasat spre locuinţa unde ne aştepta petrecerea. Am sunat la uşă dar nu ne deschidea nimeni. Am format numărul de telefon al gazdelor:
– Salutare!
– Salut. Când ajungeţi?
– Unde sunteţi? Eu tot sun la uşă.
– Da?!
În câteva secunde, uşa se deschide şi suntem întâmpinaţi de gazdele uimite şi bucuroase…
Mai multe nu voi spune, ca vor afla şi alţii secretul meu….
Acest articol a fost publicat si pe blogul cluc24comicesihaioase.

O floare pentru fiecare…

 

Mă uit în jur şi constat că este timpul să pornesc la drum. Este marţi deci, este o nouă zi, lucrătoare a săptămânii
Ajuns la servici constat cu stupoare că toate îmi merg pe dos. Când caut pe cineva într-un anumit loc, persoana respectivă tocmai a părăsit locaţia. Treburile pe care le tot amânasem, brusc au devenit urgente. Având nevoie să mă duc până în clădirea de alături, m-a plouat bine, neavând umbrela cu mine.
Revenind în birou, mă stergeam cu prosopul pe cap când îi aud pe colegii mei discutând despre copii, căsătorie… şi-mi arunc privirea în calendar şi tresar înfrigurat. Este în 25… deci este aniversarea căsătoriei! Din acest motiv fusese supărată soţia mea, de dimineaţă, deci nu din cauza plecării ei în delegaţie. Repede încep să gândesc, căutând o soluţie să ies din impas. Flori…flori!. Femeile iubesc florile, mai ales aranjamentele florale. 
Ascult în continuare pe colegii mei şi aflu de unde aş putea să cumpăr florile mult dorite. Mă învoiesc de la servici şi mă grăbesc spre casă, trecând pe la florărie. Cineva mi-a recomandat o florărie care satisface toate gusturile.
Ajuns pe stradă descopăr mai multe florării. Am auzit că se află lângă o farmacie, deci mai scap de necunoscute… Dar sunt mai multe farmacii, iar florării…. la fel.
Până la urmă intru în primul magazin… Oare ce să cumpăr? Anul trecut luasem un ghiveci… acum doi ani…. florile s-au veştejit până am ajuns acasă! 
Florăreasă mă priveşte insistentă. Îi cer un buchet iar ea, îmi descrie cu braţul multitudinea de opţiuni. Aleg nişte trandafiri… Fericită că am rezolvat dilema, vânzătoarea începe să mi le aranjeze. Zâmbesc, plătesc şi fug spre bloc. Pe drum mă întâlnesc cu un vecin:
– Salut! Este ziua soţiei?
– Nu… Ziua ei este vara… La revedere.
Dispar repede din peisaj şi ajung în faţa blocului. Un alt vecin îmi iese în cale:
– Ce faci? Vrei să mături? A… sunt flori. Credeam că duci o mătură!
Oftez şi urc scările. Normal, ca de obicei, la etajul inferior este vecina care stă la fereastra de pe hol şi ştie toate. O salut în fugă şi intru în apartament. Mă uit după soţia mea… Încă nu a venit… ştiu că vine târziu. Vecina o să… o aştepte să-i spune că are o surpriză acasă… aşa cum face mereu, de ziua ei, de aniversarea căsătoriei, de numele ei de sfânt…. Dacă cumva ajung acasă cu florile după soţia mea, vecina vine la noi să vadă … florile!
Las buchetul cu flori pe masă şi mă gândesc la modul în care să ne petrecem seara aniversară. Sunt întrerupt de o sonerie. Sună mobilul. Soţia mea mă apelează şi răspund fericit:
– Nu pot veni azi. Rămânem până mâine. Ai mâncare în frigider….
Aşa de supărată este pe mine că nu vine acasă! Nu-i nimic. O să-i comand nişte flori pe care să le primească în delegaţie. Găsesc repede o florărie în locaţia unde este ea şi fac comanda. Sunt sunat de firma respectivă pentru a stabili detaliile fiind de asemenea îndrumat spre cea mai potrivită alegere. Am reuşit să salvez situaţia. 
După două ore, mă sună soţia:
– Am primit ceva! Mulţumesc.
– Îţi place!
– Enorm!
– Vezi că n-am uitat!
– Ce să uiţi?
– Să-mi arăt iubirea – răspund în timp ce mă uit pe calendar.
Atunci am observat faptul că este într-adevăr marţi, 25… dar luna este octombrie… nu noiembrie!
– Mulţumesc pentru surpriză!
Chiar dacă am greşit orientarea în timp, am reuşit să fac o surpriză plăcută. Fiecare femeie ar trebui să primească uneori, câte o floare care să le reamintească că sunt femei şi că există pentru a mulţumi pe cineva.
PS: Florile pe care le cumpărasem din magazin le-am oferit colegelor de la servici. Am ajuns mai repede la locul de muncă şi am plasat câte un trandafir fiecărei femei, fără ca să ştie de la cine sunt. Sper să nu afle. Trebuie să fie conştiente că există şi surprize plăcute. Unele au fost mirate, altele bucuroase iar una dintre ele era circumspectă!
Deşi ghioceii prevestesc sfârşitul iernii, cu o floare nu se face primăvară…

Statutul cetăţeanului european

 

 

O problemă importantă pe agenda Comisiei Europene trebuie să fie legată de statutul cetăţeanului european.
Chiar dacă fiecare persoană are cel puţin o cetăţenie, toţi cei din Europa, sunt cetăţeni europeni. Bătrânul continent, de-a lungul rotaţiei în jurul planetelor a avut multe generaţii care prin munca lor au dus la dezvoltarea societăţii în care trăiesc. Europa este doar una, deşi pare divizată din cauza politicii şi a economiei. Din punct de vedere social, oamenii sunt la fel. Peste tot există clasa superioară (a celor bogaţi), clasa medie şi pătura socială de jos. Singurele diferenţe sunt legate de existenţa şi supravieţuirea acestor categorii sociale. Din păcate, nu toţi europenii, care deţin aceeaşi cultură şi îndemânare sunt plătiţi la fel, iar clasele sociale sunt dependente de acest factor. Un reprezentant al clasei medii dintr-o ţară poate fi considerat, pe plan financiar, ca putere de cumpărare, cu unul din mediul inferior al unui alt stat.
Este clar că nu poate exista o Europă unică, unită în totalitate dar aceste discrepanţe pot fi reduse.
Reprezentaţii statelor europene nu sunt percepuţi în mod similar de către alţi reprezentanţi, tot europeni. Trebuie realizată o uniformizare de mentalităţi şi concepte.

Migraţia încotro?

 

Comisia Europeană are un rol important în rezolvarea problemelor care apar în sistemul european.
O importanţă deosebită trebuie acordată migraţiei. Prin emigrarea populaţiei se realizează un dezechilibru european şi mondial. Unele zone ajung să nu mai fie populate,  iar mediul neîngrijit va conduce spre distrugere. În acest fel apare Apocalipsa mult discutată, provocată de oamenii care vor să trăiască mai bine. Mediul înconjurător are influenţă asupra oamenilor din zonă dar se răsfrânge, încet dar sigur asupra întregii planete.
Migraţia poate fi stopată prin programe speciale pe care le poate dezbate şi aproba Comisia Europeană. Omul trebuie să fie în centru atenţiei. Din păcate, ei nu sunt sprijiniţi pentru implementarea unor programe de dezvoltare zonală, structurată pe domenii de activitate cunoscute şi experimentate în timp de populaţia care-şi are habitatul acolo.
Oamenii migrează atât din cauze sociale, economice cât şi politice. Orice migrare are repercursiuni negative atât asupra emigranţilor cât şi asupra statelor care-i primesc şi găzduiesc. Este mai uşor şi mai profitabil ca ţările prin companiile private pe care le au în „custodie” să investească într-o ţară, dezvoltându-şi astfel şi afacerile.
Statutul emigrantului este de asemenea o problema stringentă şi rezolvabilă de către Comisia Europeană. De multe ori stăm şi medităm. Oare chiar nu se poate nimic sau tergiversările au un anumit scop?
Problema migraţiei nu este legată strict de oameni cât de cadrul legislativ, instrumentul care parafează statutul persoanei.

Politica şi Comisia Europeană

 

 

Mereu când participăm la alegerea unor reprezentanţi politici, fiecare dintre noi avem anumite aşteptări, unele nu chiar mari…. În momentul când pierdem şi ultima fărâmă de speranţă, totul devine trist iar noi ne îndreptăm spre meditaţie. Ajungem să reflectăm la propria noastră existenţă în cadrul unui context general.
Noi românii suntem obişnuiţi cu dezămăgirile şi chiar a devenit o rutină, un pariu cu politica, legată de timpul cât va trece până alesul nostru ne va „uita”.
Noi avem reprezentanţi şi în Comisia Europeană şi am dori să fie mai activi, să se implice mai mult în destinul ţării noastre în cadrul Europei. Acolo se pot dezbate şi rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă ţările membre.
Migraţia a devenit un „sport” popular pe glob. Încep să vină emigranţi din toate părţile lumii, ca şi cum globul s-ar fi răsturnat şi totul s-a împrăştiat pe bătrânul continent.
Migraţia nu ar exista dacă politicienii din ţările respective ar asigura locuri de muncă pentru ca oamenii să aibă un trai decent. Locurile de muncă sunt o problemă prioritară pentru fiecare naţiune.
Pentru a exista locuri de muncă trebuie dezvoltată economia. Pentru a reuşi acest lucru trebuie făcute investiţii. Oamenii trebuie să fie pregătiţi în domeniile lor de activitate pentru a sprijini dezvoltarea societăţii.
Comisia Europeană trebuie să se ocupe de creşterea nivelului de învăţământ  şi de sănătatea oamenilor. Dacă o persoană este sănătoasă, cultă, va reuşi să-şi folosească propriile resurse, pentru reuşite care implicit conduc către dezvoltarea societăţii. O societate dezvoltată şi prosperă nu va produce imigranţi, ci doar turişti, care vor conduce şi alte ţări spre dezvoltare.
Totul se învârte într-un cerc, ca un principiu al dominoului. Important este să se abordeze problemele prioritare şi să se găsească soluţiile viabile şi optime.

Un turist rătăcit

 

Nu ştiu cum sunt alţii dar eu când am de rezolvat o treabă sau, când trebuie să plec undeva, devin nervos şi agitat. Se mai întâmplă de asemenea să mai şi uit, dar nu persoane sau obiecte, doar evenimente.
Cu paşi repezi se apropiase aniversarea căsătoriei iar eu uitasem cu totul de acest eveniment, deşi sărbătoarea nu era una veche, anii fiind doar cu o singură cifră. Ca să mă salvez, am făcut tot posibilul să obţin un week-end departe de casă. Erau doar trei zile deci trebuia să profităm din plin pentru a ne încărca bateriile.
Ştiind că trebuie să plecăm, agitaţia a fost la ea acasă. Seara când m-am culcat, mă chinuiam să adorm. Eram cu gândul la călătorie….
Este dimineaţă şi sună telefonul. Sar din pat şi mă grăbesc spre bucătărie. Constat că telefonul a fost resetat iar ora este alta! Totuşi am timp să prind trenul. Îmi iau hainele peste pijama, trag valiza după mine şi alerg pe scări. Caut un taxi dar…. Până la urmă reusesc să conving un operator să-mi trimită un autoturism, dar ratez trenul. Taximetristul se oferă să mă conducă în gara următoare… Accept. Ajuns acolo, reusesc să urc în tren, din mers, deşi vroia să se oprească nu să pornească.
Ajuns în capitală, cobor fericit, păsind în afara peronului. Un taximetrist mă preia şi mă conduce spre hotel. Traversăm oraşul şi cu greu ajung în locul dorit. Cobor şi intru la recepţie. Nimeni. Caut sonerie… dar nu este.
Bat în uşă, în birou…. şi apare o matahală de om care mă priveşte de parcă ar vrea să mă devoreze. Îi spun numele dar acesta se încruntă. Îmi întinde o cheie şi-mi indică scările. Liftul este defect. Urc trei nivele şi caut camera. O găsesc într-un colţ şi descui uşa. Deja s-a întunecat şi caut întrerupătorul. Apăs pe cel din hol. Nimic. Poate nu are bec! Intru încet şi mă lovesc de un fotoliu. Cade o veioză… Cred, după zgomot.
Caut un alt întrerupător ca orbul care nu găseşte… Brăila. Gata. Apăs întrerupătorul şi se face lumină în spate. La baie. Mda. Mă duc la baie şi văd un întrerupător. Apăs pe el şi se luminează camera. Este bine. Funcţionează, au becuri…. Cobor spre recepţie să întreb de restaurant. Matahala îmi arată nişte biscuiţi, pe o masă. Îmi spune că nu are room-service.
Mă întorc în cameră. Apăs toate întrerupătoarele ca să se aprindă toate luminile. Îmi iau bagajele să le pun în dulap. Nu apuc să pun ceva pe raft, că acesta pică. Renunţ. Mă duc la baie să fac un duş. Nu există decât robinet… Eh! Am un furtun, de grădină în bagaje aşa că-l voi folosi ca duş.
Revin la cadă şi pornesc apa…. Din tavan mă invadează un jet rece. Era un duş în tavan, dar hotelul nu avea încălzire, deci nici apă caldă. Înfrigurat mă duc în pat şi dau drumul la televizor. Piciorul patului se rupe iar purecii de la televizor râd de mine.
Dimineaţă mă trezesc cu grijă, pentru a nu mai strica ceva. Trag draperia şi galeria îmi pică în cap… făcându-mi cucui. În faţa hotelului se văd peroanele de la gară….Mă simt ca un turist rătăcit. Oare unde este soţia mea? Probabil mă aşteaptă cu un făcăleţ?
Sună telefonul. Sar din pat, speriat. Soţia mea se uită mirată la mine. Îmi verific capul. Nu am cucui. Ce bine! Totul a fost doar un vis… un coşmar.
După ce servim cafeaua, ne luăm bagajele şi plecăm spre gară. Taxiul comandat ne aştepta în faţa blocului. Ajunşi la gară, ne cumpărăm ziare şi reviste, urcând liniştiţi în tren.
Am ajuns în Bucureşti. Am sunat la hotelul unde aveam camera rezervată şi cei de la recepţie ne-au trimis un mijloc de transport până la destinaţie. Pe drum am admirat capitala şi în scurt timp am ajuns în locaţie. La recepţie am fost întâmpinaţi cu amabilitate şi îndrumaţi spre camera rezervată. Când am intrat, am avut o strângere de inimă dar totul era perfect. Camera elegantă, decorul perfect şi priveliştea fascinantă. În timp ce soţia mea se pregătea de plimbare făcându-şi siesta, eu complotam cu recepţionera.
După o oră am ieşit la plimbare. Am trecut pe lângă Arcul de Triumf şi am vizitat mănăstirea Casin, care se afla în apropierea hotelului nostru. Apoi am trecut pe lângă teatrul Nottara şi ne-am luat bilete la spectacolul din seara următoare, care era de fapt primul din noua serie a teatrului după revenirea în propria lor locaţie. Ei au revenit după exilul datorat evenimentelor de la „Colectiv”.  
Revenind spre hotel, am distins eleganţa acestuia, nu degeaba se găseşte printre clădirile de patrimoniu arhitectural naţional. Am sesizat că hotelul este placat cu piatră identică ca şi Arcul de Triumf, fiind  ca o continuare a acestui monument.
Interiorul hotelului avea în combinaţii atât lemnul preţios cât şi marmură Carrara.  Ne simţeam ca pe Riviera franceză! După ce am revenit în cameră ne-am propus să ne relaxăm la saună şi jacuzzi. 
În timp ce o aşteptam pe soţia mea, am revenit la recepţioneră reamintindu-i de dorinţele mele. Această mă anunţă că totul este rezolvat, după care zâmbitoare, răspunde în engleză unui client care-i solicitase o informaţie.
Seara se lasă aşteptată. Sunt nerăbdător şi agitat dar în momentul când intrăm în cameră, totul este mirific. Nu mirosea a mâncare deşi cina era pregătită!
O măsuţă cu cina romantică şi o sticlă de şampanie, ne aştepta în mijlocul camerei. Soţia mea zâmbitoare, mă anunţă că va face un duş scurt şi apoi vom petrece o seară romantică. Ajunsă în baie, rămâne uimită de petalele roşii care ne însoţeau seara perfectă.
Puteam petrece până dimineaţă pentru că micul dejun urma să ne fie adus de asemenea în cameră…. Realitatea uneori bate…visele!

Vine barza!

 

Ea îl priveşte pe El, iar acesta îi zâmbeşte. Viaţa lor este numai lapte şi miere. Fiecare este nerăbdător să se întoarcă acasă pentru a se dezmierda şi a face lugu-lugu.
Iubirea lor este nemăsurabilă. Ea îl aşteaptă cu mâncarea favorită iar El o răsplăteşte cu tandreţea pe care ea o aşteaptă.
Zilele libere nu sunt suficiente pentru ca dragostea lor să fie evidenţiată de cei din jur. Vizitele obişnuite la părinţii lor, devin momente plăcute dar nerăbdarea de a evada în singurătatea lor este mai mult decât o dorinţă arzătoară.
După prima lună, viaţa începe să-şi pună amprenta asupra stilului de convieţuire. Amândoi încep să se îngraşe şi din acest motiv se hotăresc să facă sport. Mersul pe bicicletă este sănătos dar obositor.
El o doreşte pe Ea, dar aceasta îl refuză fiind terminată fizic. A doua zi, urmează acelaşi episod al vieţii, iar Ea suspină prognozând o durere de cap sfâşietoare. El se sperie aducându-şi aminte de filmele vechi când femeile aveau migrene din cu totul alt motiv. Devine îngrijorat. A treia seară, povestea se repetă. El se decide să o scoată la plimbare. Ea nu se simte bine.
Cei doi merg la doctor şi acesta le prescrie mai multe pastile. Ea refuză să le ia, sperând ca natura şi corpul să intre în consens. Plimbarea continuă.
Se opresc în faţa unei farmacii. Ea doreşte ceva pentru problemele ei. Burta îi făcea probleme iar greaţa se făcea simţită deşi renunţase la consumul minuscul de alcool, acel pahar cu vin, din fiecare seară romantică. Pătrund în interior, moment în care El vede o pasăre:
– Uite barza!
Ea zâmbeşte iar farmacista li se adresează:
– Uneori barza vine când te aştepţi mai puţin. Poftiţi testul barza!
Ea priveşte spre produs iar El tresare. Ea se gândeşte şi apoi achită tacticoasă produsul şi o porneşte spre ieşire, aşteptându-l pe El.
Cei doi o pornesc tăcuţi spre scara blocului. Urcă scările până la etajul unu şi intră în apartament. Ea merge la baie. El se asează în faţa calculatorului şi caută datele despre testul barza. Găseşte informatii   mai mult decât interesant…
Ea apare lângă el:
– Nu ştii de test?
– Ba da… Vroiam să mă conving. Ştii dacă este o liniuţă înseamnă că nu eşti gravidă…
– Şi dacă sunt două ?– întreabă Ea, arătând cele două liniuţe care au apărut în urma testului
– Înseamnă că vine barza! Testul nu greseşte şi oferă rezultate rapide.
– Da.
– De peste 20 de ani…..
– Oare şi alţii au trăit asemenea momente funny? – întreabă Ea în timp ce se cuibăreşte în braţele lui.