Arhive categorie: Cronica de blogger

Magia plantelor

20170630_173317

     Dacia Plant este o companie care a reușit să îmbine pasiunea și necesitatea în domeniul remediilor naturiste. Compania fondată în anul 2002 a reușit să se impună pe piața producătorilor de suplimente naturale grație produselor bio pe care le produce.

      Investiția de început a fost una mică iar grupul fondator a fost unul inimos. Au fost cei care s-au gândit că produsele naturale sunt esențiale pentru o viață sănătoasă și și-au dezvoltat activitatea în decursul celor 15 ani de existență.

    Fiecare plantă are propriul său rol benefic, fiind cel puțin un remediu naturist pentru o anumită problemă.

       Plantele folosite de această companie sunt obținute din propriile culturi bio care sunt exigent selectate și combinate cu alte produse ale unor colaboratori, astfel încât, produsul finit, să fie la standardele și necesitățile dorite. Fluxul tehnologic de producție este capabil să rețină microorganismele în proporție de 99,999%.

    Când ne referim la Dacia Plant, în mod automat ne gândim la sănătate naturală, tradiție, valoare, armonie și neapărat, inovație!

    Participând ca blogger ambasador la evenimentul organizat de Dacia Plant cu ocazia aniversării a 15 ani de existență, am aflat despre magia plantelor.

    Dacia Plant este un brand recunoscut care nu rămâne pe loc, continuând să-și dezvolte portofoliul și gama de produse.

       Prin brandul Dacia Plant se produc suplimente nutritive eficiente după rețete unice.

20170630_173327

      Femeile au propriile produse pentru sănătate și îngrijire, regăsite sub brandul Sublima. Copiii au și ei produsele specifice stilului de viața natural prin ceea ce oferă Îngerașul. Aceste produse nu conțin îndulcitori artificiali, zahăr sau coloranți. De asemenea în conceptul de Bun de Tot, se regăsesc sucuri, dulcețuri și gemuri naturale din fructe proaspete.

   Conform statisticilor specialiștilor din domeniu sociologiei, oamenii tind să se îmbolnăvească tot mai repede, iar alimentația are un impact enorm asupra organismului. Datorită agitației din viață, alimentația și stresul sunt factori importanți în distrugerea imunității corpului, iar plantele vin în ajutorul oamenilor.

20170630_180123

       Așa cum plantele există din cele mai vechi timpuri, muzica este de asemenea un remediu pentru relaxare. Cine nu a auzit de formația Phoenix? Într-o formulă actualizată, această formația a concertat la evenimentele organizate de Dacia Plant.

20170630_201140

     Ploaia a însoțit această aniversare, simbolizând prosperitatea și dezvoltarea acestei afaceri, pentru binele oamenilor.

LA MULȚI  ANI – DACIA PLANT!

20170630_221556

Partenerul bloggerului

Blogul este imaginea publică unui blogger, aşa cum casa este imaginea familiei. Precum o gospodină când intră în bucătărie vede unica farfurie muradară de pe masă, deşi toate celelalte ustensile au fost spălate şi puse la un loc, la fel este percepută şi o mică anomalie în cadrul unui site sau blog.

Cele mai apreciate şi căutate bloguri sunt cele de pe domenii proprii. De ce? Pur şi simplu sunt unice şi specifice bloggerului respectiv.

În cazul unui domeniu propriu, blogul se poate aranja după preferinţele şi posibilităţile financiare ale titularului, iar unele aspecte precum uşurinţa în căutare, aranjarea în pagină, articole cu poze, designul nu trebuie neglijate.

Alegerea numelui de domeniu specific are un rol impotant în reuşita şi succesul unui site web. Fiecare site sau blog este identificat, listat în directoarele web şi motoarele de căutare pe multiplele situri de specialitate pe baza acestui nume de domeniu care este de tip : .net, .com .ro. Acest nume al domeniului este în general unul reprezentativ pentru afacerea sitului sau stilul blogului la care se folosește.  Când se face trecerea de pe un subdomeniu pe un un domeniu propriu, datele se pot transfera şi totul continuă de fapt, cu un nou început! Nimic nu se pierde, totul se recuperează şi se remodelează.

Pe un site cu domeniu propriu este mai greu blocarea acestuia, fie din motive tehnice, sau de hakeri.

Posesorul domeniului propriu este un  consumator care plăteştite serviciile respective, deci are  drepturi şi multe beneficii. Impactul unui unui site cu nume de domeniu propriu va fi mereu mult mai mare ca al unui site din zona subdomeniilor. De fapt, putem spune că numele domeniului reprezintă de fapt un brand, o marcă înregistrată, al cărui unic proprietar este deţinătorul său.

Diferenţa între domeniu şi subdomeniu este una mare, ca şi cum ai locui singur într-o casă sau ai avea o mulţime de vecini…Subdomeniul este considerat un al doilea site fiind pe acelaşi server cu alte bloguri ce aparţin domeniului mamă.

Pentru un blog contează enorm spaţiul de stocare în cloud. Prin  cloud hosting  se înţelege spaţiul de stocare virtual aflat pe un server. Acel server este un hard-disk pe care se păstrează informaţiile sub formă de fişiere, imagini. Informaţiile astfel stocate pot fi accesate atât de acasă cât şi din alte locaţii, de pe diverse dispozitive. Dacă se întâmplă ceva cu un dispozitiv care avea informaţii stocate, acestea se pot pierde dacă se reinstalează sistemul, dar pe server rămân, până doreşte posesorul acestora.

În momentul realizării domeniului propriu, printr-o găzduire web se obţin spaţiile de stocare cu resurse hardware  specifice. În cadrul unui domeniu propriu, se pot încadra mai multe subdomenii, acest domeniu devenind mama copiilor subdomeniu. Fiecare domeniu care este pe un server beneficiază de protecţie antiVirus şi antiSpam atât de necesare pentru o bună comunicare cu cititorii articolelor.

Domeniul propriu are un rol foarte important în cariera unui bloger. Se ştie că blogul este cartea de vizită a bloggerilor şi nu trebuie uitat că totul depinde de ceea ce ne dorim. Partenerul unui blogger este domeniul ales, adică casa care adăposteşte articolele de pe blog.

 

Susţinem România la Jocurile Paralimpice de la Rio

         Hai România!

Indiferent unde se află românii, acestia trebuie să-şi susţină ţara. Nimic nu este mai plăcut decât să vezi steagul României pe cel mai înalt catarg, în timp ce se intonează imnul ţării. Indiferent de competiţie, românii susţin România!
Echipa paralimpică română participă la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, în perioada 7-18 septembrie 2016. Din cadrul acestei echipe fac parte 11 români. Acesti participanţi sunt adevăraţi învingători, atât ai competiţiei cât şi ai vieţii.
Pentru susţinerea mişcării paralimpice din România, compania Olympus  , direcţionează câte 50 de bani din preţul fiecărei sticle promoţionale de lapte de consum. Această iniţiativă este un demnă şi importantă pentru atingerea obiectivului de a creşte gradul de conştientizare a mişcării paralimpice româneşti. Această companie susţine competiţia persoanelor cu dizabilităţi pentru a doua oară consecutiv, pregătind adevăraţii învingători.
Deci trebuie să ne susţinem adevăratele valori, de la mic la mare, printr-o încurajare care face cât multe alte cuvinte fără rost:
HAI ROMÂNIA!

Alergător de cursă lungă

 

Ce este un blogger?
Multă lume se întreabă dar puţini îşi dau seama de ceea ce implică fenomenul de blogger.
Bloggerul este o persoană care scrie din pasiune. Când scrii fără a fi implicat în anumite evenimente sau „straturi” ale vieţii politice, sociale, literele zboară, cuvintele îşi găsesc adevăratul lor sens, dând astfel valoare, acolo unde puţini se aşteaptă.
Bloggerul este un călător virtual. El este ca un cumpărător aflat în supermarket ce ajunge să cumpere alte produse, neglijând ceea ce căuta de fapt. Bloggerul începe articolul dar nu cunoaşte finalul, doar direcţia pe care o urmează, lăsându-se purtat pe aripile inspiraţiei.
Pentru orice există şi recompensă. Publicul este cel mai important, deoarece prin acesta, bloggerul i se conferă imaginea publică.
Se spune că important este să participi, dar trebuie să o faci cu stil, eleganţă şi în mod corect faţa de toţi cei din jur, respectând regulamentele scrise cât şi pe cele „nescrise”.
Valoarea fiecăruia vine din propriul său interior, acel „eu” care ne caracterizează.

Blogul….totul sau nimic…

În perioada vieţii, fiecare dintre noi, acumulăm experienţă şi ne dezvoltăm în diferite domenii. Uneori este greu să îmbini, ceea ce-ţi place cu ceea ce faci, în general.
Mie îmi place să studiez şi să scriu. De ce? Pentru că prin scris, pot spune ceea ce gândesc şi mai ales, ceea ce apreciez.
Pe la sfârşitul verii, am intrat în mai multe competiţii legate de bloggeri. Acum , spre sfârşitul anului, este timp pentru un mic bilanţ. Am câştigat mai multe concursuri, care mi-au demonstrat că nu sunt chiar …nesemnificativ! J
Mulţumesc pentru aprecieri, premii şi mai ales pentru audienţa pe care o am, fără de care, un blog nu ar exista.
Nu-mi plac concursurile unde trebuie să impun ceva anume, celor care intră la mine pe blog, deci, vreau ca totul să fie de plăcere….
Munca mea, este răsplătită de cei care apar pe blog, mai lasă câte un mic comentariu precum şi de cititorii fideli .
Mulţumesc tuturor, care au fost alături de mine, în aceşti ani!

 

Important, este ca ceea ce scrii, să fie ceea ce gândeşti şi crezi cu adevărat!