Arhive categorie: Povesti

O floare pentru fiecare…

 

Mă uit în jur şi constat că este timpul să pornesc la drum. Este marţi deci, este o nouă zi, lucrătoare a săptămânii
Ajuns la servici constat cu stupoare că toate îmi merg pe dos. Când caut pe cineva într-un anumit loc, persoana respectivă tocmai a părăsit locaţia. Treburile pe care le tot amânasem, brusc au devenit urgente. Având nevoie să mă duc până în clădirea de alături, m-a plouat bine, neavând umbrela cu mine.
Revenind în birou, mă stergeam cu prosopul pe cap când îi aud pe colegii mei discutând despre copii, căsătorie… şi-mi arunc privirea în calendar şi tresar înfrigurat. Este în 25… deci este aniversarea căsătoriei! Din acest motiv fusese supărată soţia mea, de dimineaţă, deci nu din cauza plecării ei în delegaţie. Repede încep să gândesc, căutând o soluţie să ies din impas. Flori…flori!. Femeile iubesc florile, mai ales aranjamentele florale. 
Ascult în continuare pe colegii mei şi aflu de unde aş putea să cumpăr florile mult dorite. Mă învoiesc de la servici şi mă grăbesc spre casă, trecând pe la florărie. Cineva mi-a recomandat o florărie care satisface toate gusturile.
Ajuns pe stradă descopăr mai multe florării. Am auzit că se află lângă o farmacie, deci mai scap de necunoscute… Dar sunt mai multe farmacii, iar florării…. la fel.
Până la urmă intru în primul magazin… Oare ce să cumpăr? Anul trecut luasem un ghiveci… acum doi ani…. florile s-au veştejit până am ajuns acasă! 
Florăreasă mă priveşte insistentă. Îi cer un buchet iar ea, îmi descrie cu braţul multitudinea de opţiuni. Aleg nişte trandafiri… Fericită că am rezolvat dilema, vânzătoarea începe să mi le aranjeze. Zâmbesc, plătesc şi fug spre bloc. Pe drum mă întâlnesc cu un vecin:
– Salut! Este ziua soţiei?
– Nu… Ziua ei este vara… La revedere.
Dispar repede din peisaj şi ajung în faţa blocului. Un alt vecin îmi iese în cale:
– Ce faci? Vrei să mături? A… sunt flori. Credeam că duci o mătură!
Oftez şi urc scările. Normal, ca de obicei, la etajul inferior este vecina care stă la fereastra de pe hol şi ştie toate. O salut în fugă şi intru în apartament. Mă uit după soţia mea… Încă nu a venit… ştiu că vine târziu. Vecina o să… o aştepte să-i spune că are o surpriză acasă… aşa cum face mereu, de ziua ei, de aniversarea căsătoriei, de numele ei de sfânt…. Dacă cumva ajung acasă cu florile după soţia mea, vecina vine la noi să vadă … florile!
Las buchetul cu flori pe masă şi mă gândesc la modul în care să ne petrecem seara aniversară. Sunt întrerupt de o sonerie. Sună mobilul. Soţia mea mă apelează şi răspund fericit:
– Nu pot veni azi. Rămânem până mâine. Ai mâncare în frigider….
Aşa de supărată este pe mine că nu vine acasă! Nu-i nimic. O să-i comand nişte flori pe care să le primească în delegaţie. Găsesc repede o florărie în locaţia unde este ea şi fac comanda. Sunt sunat de firma respectivă pentru a stabili detaliile fiind de asemenea îndrumat spre cea mai potrivită alegere. Am reuşit să salvez situaţia. 
După două ore, mă sună soţia:
– Am primit ceva! Mulţumesc.
– Îţi place!
– Enorm!
– Vezi că n-am uitat!
– Ce să uiţi?
– Să-mi arăt iubirea – răspund în timp ce mă uit pe calendar.
Atunci am observat faptul că este într-adevăr marţi, 25… dar luna este octombrie… nu noiembrie!
– Mulţumesc pentru surpriză!
Chiar dacă am greşit orientarea în timp, am reuşit să fac o surpriză plăcută. Fiecare femeie ar trebui să primească uneori, câte o floare care să le reamintească că sunt femei şi că există pentru a mulţumi pe cineva.
PS: Florile pe care le cumpărasem din magazin le-am oferit colegelor de la servici. Am ajuns mai repede la locul de muncă şi am plasat câte un trandafir fiecărei femei, fără ca să ştie de la cine sunt. Sper să nu afle. Trebuie să fie conştiente că există şi surprize plăcute. Unele au fost mirate, altele bucuroase iar una dintre ele era circumspectă!
Deşi ghioceii prevestesc sfârşitul iernii, cu o floare nu se face primăvară…

Vine barza!

 

Ea îl priveşte pe El, iar acesta îi zâmbeşte. Viaţa lor este numai lapte şi miere. Fiecare este nerăbdător să se întoarcă acasă pentru a se dezmierda şi a face lugu-lugu.
Iubirea lor este nemăsurabilă. Ea îl aşteaptă cu mâncarea favorită iar El o răsplăteşte cu tandreţea pe care ea o aşteaptă.
Zilele libere nu sunt suficiente pentru ca dragostea lor să fie evidenţiată de cei din jur. Vizitele obişnuite la părinţii lor, devin momente plăcute dar nerăbdarea de a evada în singurătatea lor este mai mult decât o dorinţă arzătoară.
După prima lună, viaţa începe să-şi pună amprenta asupra stilului de convieţuire. Amândoi încep să se îngraşe şi din acest motiv se hotăresc să facă sport. Mersul pe bicicletă este sănătos dar obositor.
El o doreşte pe Ea, dar aceasta îl refuză fiind terminată fizic. A doua zi, urmează acelaşi episod al vieţii, iar Ea suspină prognozând o durere de cap sfâşietoare. El se sperie aducându-şi aminte de filmele vechi când femeile aveau migrene din cu totul alt motiv. Devine îngrijorat. A treia seară, povestea se repetă. El se decide să o scoată la plimbare. Ea nu se simte bine.
Cei doi merg la doctor şi acesta le prescrie mai multe pastile. Ea refuză să le ia, sperând ca natura şi corpul să intre în consens. Plimbarea continuă.
Se opresc în faţa unei farmacii. Ea doreşte ceva pentru problemele ei. Burta îi făcea probleme iar greaţa se făcea simţită deşi renunţase la consumul minuscul de alcool, acel pahar cu vin, din fiecare seară romantică. Pătrund în interior, moment în care El vede o pasăre:
– Uite barza!
Ea zâmbeşte iar farmacista li se adresează:
– Uneori barza vine când te aştepţi mai puţin. Poftiţi testul barza!
Ea priveşte spre produs iar El tresare. Ea se gândeşte şi apoi achită tacticoasă produsul şi o porneşte spre ieşire, aşteptându-l pe El.
Cei doi o pornesc tăcuţi spre scara blocului. Urcă scările până la etajul unu şi intră în apartament. Ea merge la baie. El se asează în faţa calculatorului şi caută datele despre testul barza. Găseşte informatii   mai mult decât interesant…
Ea apare lângă el:
– Nu ştii de test?
– Ba da… Vroiam să mă conving. Ştii dacă este o liniuţă înseamnă că nu eşti gravidă…
– Şi dacă sunt două ?– întreabă Ea, arătând cele două liniuţe care au apărut în urma testului
– Înseamnă că vine barza! Testul nu greseşte şi oferă rezultate rapide.
– Da.
– De peste 20 de ani…..
– Oare şi alţii au trăit asemenea momente funny? – întreabă Ea în timp ce se cuibăreşte în braţele lui.

Responsabil ….

 

Nu poţi fi niciodată responsabil!” aşa mi se adresa lumea în general. Nu eram iresponsabil doar, că nu luam lucrurile în serios.
Pentru a demonstra că nimic nu este aşa cum pare, m-am gândit să mă schimb şi să demonstrez că pot fi altfel. Soţia mea era plecată câteva zile din localitate şi m-am decis să mă ocup de treburile casei.
Prima zi am privit în ansamblu locuinţa, de parcă abia mă mutasem. Covorul era în regulă, vasele erau curata şi la locul lor (nu le folosisem), praful nu apăruse (închisesem uşile să nu intre), florile erau udate iar la secţiunea de draperii totul era în regulă deoarece nu le-am mai tras la o parte pentru e mă uita la televizor de pe balcon, pentru că mutasem balconul în sufragerie.
A doua zi a fost mai interesant. Am aruncat o scurtă privire prin casă şi m-am dus la culcare.
A treia zi, am decis să fac şi eu ceva, deci am mutat un bibelou de pe un raft pe altul. Fericit, m-am culcat satisfăcut. Apoi a sunat telefonul. Mă gândeam că se întoarce celălalt membru al familie dar nu era aşa. Era o verişoară care o vroia pe soţia mea, ca să-i lase pentru o zi, în grija pe fiul lor. Atunci mi-a picat şi mie o idee de responsabilitate. Am spus că avem noi grijă de copil şi voi trece pe la ei să-l iau la noi. Verişoare a fost fericită şi astfel, a patra zi, m-am dus după pitic. Mă gândeam că am grijă singur de el, fac curat prin casă şi voi ajunge la rangul de responsabil.
Ajuns la verişori, acaparez copilul dar nu înainte de a vedea haosul de acolo. Mă gândeam că nici ei nu sunt responsabili. Păreau săraci, nu aveau bibelouri, perdele  şi nici covor!
Cu piticul în braţe, ajung acasă şi-l plantez în sufragerie dându-i nişte jucării şi banane. Ţipă dar nu-i acord atenţie. Mă apuc de curăţenie în dormitor. Termin în timp rezonabil şi sunt fericit că este liniştite. Mă mut cu aspiratorul în sufragerie şi încremenesc. Piticul nicăieri. Încep să-l strig, dar pauză, Mă uit la uşă… nu-i, pe balcon…nu. Cu teamă privesc în jos, pe iarbă…nimic. Bine că stau la parter!
Intru în sufragerie şi…. printre perdele şi draperii , decupat, se vede un cap…de pitic. Nu apuc să spun ceva că mă împiedic de coaja de banană şi pic lat, pe jos, în râsetele copilului. Nici nu ştiu ce să fac! Să mă supăr pe situaţie, pe pitic, pe distrugerea decorului preferat al soţiei mele!
Îmi fac repede un plan, în timp ce recuperez copilul. Dau jos perdelele şi draperiile, le tai până la zona cu găuri, punându-le apoi la spălat. Nu ştiu ce program să aleg la maşina de spălat şi o fac la nimereală.
Renunţ la curaţenie şi iau copilul la plimbare, în patru labe, prin casă. Iau repede o bere să mă calmez şi mă duc în baie. Maşina şi-a terminat programul şi fericit scot materialele… Perdelele şi draperiile au intrat la apă. La propriu… au devenit mini, ca şi fustele piţipoancelor!
Mă întorc la pitic şi descopăr că berea mea a dispărut… pe jos şi o parte savurată de copil. Mă sperii şi trec la curăţenie. Piticul apasă pe tastele de la laptopul care porneşte brusc. Mă gândesc să-i pun desene animate dar, întâi să caut o soluţie pentru perdelele şi draperiile îndrăgite de soţia mea. Cu un motiv anume, ajung la site-ul cromatique unde găsesc tot ceea ce-mi trebuie. Caut rapid pedelele şi draperiile care să fie realizate din materiale naturale. Găsesc unele din bambus, in şi chiar bumbac. Descopăr că au un showroom şi mă decid să-l vizitez pentru a alege culoarea perfectă. Iat perdeaua mini într-o mână şi piticul în cealaltă pornind spre magazinul de prezentare. Piticul este fericit că se plimbă în timp ce eu sunt îngândurat.
Ajuns la destinaţie, încep să studiez produsele iar o domnişoară mă întreabă dacă mă poate ajuta. Eu aprob din cap că da, oferindu-i piticul în grijă. Apoi mă duc la altă domnişoară care mă ajută să aleg combinaţia perfectă a produselor solicitate, care să se combine perfect cu mobila, locaţia şi având culoarea semănătoare cu cea din mâna mea. Fericit, zâmbesc şi eu, responsabil. Am găsit produsele dorite, realizate din bumbac! Ar fi bune şi două perne decorative…
Returnez copilul la părinţii care au fost satisfăcuţi de serviciul pe care l-am făcut. Revin acasă unde montez şi reamenajez sufrageria care arată perfect! Am fost responsabil de două ori…
Se aude uşa de la intrare… Vine şefa… Oare obsearvă vreo schimbare? Dacă nu-i place? Repede să ascund făcăleţul!
Trebuie să-i placă, că este de calitate, ales cu suflet şi realizat cu profesionalism! Astfel am fost responsabil cu decoraţiunile interioare!

O zi virusată

 

Ce bine este să fii acasă! Sănătos!
În urmă cu două zile am participat la un eveniment important în capitală. Acest eveniment s-a prelungit iar la ora 22.00, îndreptându-mă spre gară am constatat că nu am tren spre casă.
Am căutat să aflu o altă modalitate de deplasare prin intermediul telefonului dar acesta se dădea peste cap, mai ceva ca gimnastele de la sol. Enervat, îmi scot laptopul pentru a mă ghida dar, descopăr că acesta se mişcă mult mai încet decât un bătrânel ce traversa sala de aşteptare.  În sfârşit, mă conectez şi mă conving că sunt pierdut … la sol!
Mă decid să mă cazez la un hotel din apropiere. O pornesc agale spre o destinaţie descoperită pe internet. Ajuns în locaţie, intru şi cer o cameră pentru căteva ore… mă exprim de parcă aş avea o întâlnire amoroasă!
După ce primesc cheile, pornesc agale spre etajul trei. Cu greu, în spatele unui ghiveci de flori, găsesc liftul cu care mă îndrept spre cameră.
Deschid uşa şi apăs întrerupătorul. Beznă totală. Apuc alt întrerupător şi reusesc să ajung la pat. Deschid fereastra şi mă trezesc cu perdeaua în cap.
Oftez şi mă culc repede pentru a trece o zi afurisită…
Dimineaţă când sună telefonul mă ridic repede din pat, sărind peste tot ceea ce este în faţa mea.
În zece  minute sunt la recepţie. Cel aflat în spatele biroului tastează de zor, înfuriat. Strănută. Îi doresc noroc… şi grabă mai mare, că pierd trenul. Acesta bâlbâie ceva legat de virus şi eu îi spun să pună Kaspersky pentru acasă. Acesta se uită mirat la mine iar eu îi spun că mă refeream la calculatorul pe care-l butona de zor… că merge prost…. calculatorul nu omul!
După câteva minute bune, reuşesc să zburd spre gară. Traversez pe verde deşi alţii trecuseră pe roşu. După un singur pas, un biciclist mă loveşte cu bicicleta, traversând şirul de maşini pe trecerea de pietoni. O fi şi el virusat!
Ajuns în gară, alerg spre casa de bilete, solicitând cartonul izbăvitor. Îl primesc, împreună cu o sumă mai mare de bani, ca rest. Până să mă dumiresc, ies afară şi când mă uit pe bilet, faţa mea, are o culoare mult mai deschisă decât tichetul ce-l ţineam în mână.
Trenul urma să vină peste două ore. Această cursă era alta, faţă de ea dorită. Mă uit pe telefon, constatând că iar face figuri şi este dereglat. Era altă oră, altă gară… cea din direcţia opusă….probabil şi alt film, din care eu făceam parte ca un naiv, ca un om virusat.
După timpul de aşteptare, locomotiva aduce trenul în care mă urc fericit. Iau loc într-un vagon gol. Trenul porneşte, lovindu-mă în cap, cu peturile de la locul cu bagaje, lăsate de alţi călători. Trenul mai mult stă prin diverse gări, decât să meargă.
Uite aşa m-am trezit virusat… Telefonul l-am rezolvat pe drum, chiar rapid, cu ajutorul unui antivirus.. Acest antivirus protejează “viaţa” digitală de atacul virusilor şi şi a riscurilor ce pot apărea. De asemenea, acest antivirus, protejează fişierele din telefon, intimitatea mea pe reţelele de socializare, identitatea personală şi tranzacţiile bancare. Această protecţie funcţionează perfect, fără a întrerupe sau a încetini activitatea pe telefon sau laptop.
Dacă ar exista un antivirus şi pentru virusul de zi cu zi… departe am ajunge! Un antivirus “home” ne-ar uşura viaţa şi ne-ar oferi liniştea sufletească sporindu-nu tonusul.

Dacă aş mai fi copil…

            Mă întorc agale de la servici. A fost o zi grea şi obositoare. Soarele ne copleşea cu razele ei puternice. Ajung acasă cu gândul la odihnă. Soţia mea găteşte şi se agită de colo-colo. Eu încerc să-mi savurez cafeaua. Soţa mea, apare cu un polonic în mână:

– Mă ajuţi la tocat ardei ?
– Da. Cum să nu! – spun bucuros că termină treaba şi va fi linişte.
Intru în bucătărie, aşteptând castronul cu ardei. Când mă uit, soţia mea îmi trage în faţă doi saci plini… Eu fac ochii mari şi-mi întorc privirea pentru a nu-mi observa dezamăgirea. Încep să pun la tocat, făcând totul mecanic…. deşi nu sunt mecanic de meserie!
După o perioadă lungă de timp, finalizez treaba. Soţia mea constată că-i lipsesc anumite ingrediente şi mă decid să merg la piaţă. Plec repede pentru a nu se răzgândi şi să-mi traseze altă sarcină. Ajuns în piaţă, trec cu greu de baricadele umane care se opresc aşa cum îi taie capul şi reusesc să cumpăr verdeţurile. Am ales un vânzător care scrie ce reprezintă fiecare produs, pentru a nu lua altele. Trebuie să mă obişnuiesc cu denumirile lor. Ajuns în parc, mă opresc să mă odihnesc,ascultând ciripitul păsărelelor..

 

 

Pe o bancă în faţa mea, se află trei fete de zece ani. Se jucau la telefon, probabil căutau pokemoni. Una începe să înjure şi celelalte încep să vocifereze. Nu pentru a-i face observaţie, şi pentru a se întrece în diverse epitete, adjective…. Cred că sunt bune la limba română… Oare ele recunosc şi verdeţurile? Apoi încep să vorbească de anatomia omului, despre sex şi …. Încep să cred că sunt în alt film, sau că visez. Mă pipăi dar sunt viu…treaz. De băut încă nu am consumat nimic…
În timp ce fetele au trecut la diverse păreri legate de bărbaţi şi femei laolaltă, eu mă gândesc la copilăria mea. Dacă puteam să mă întorc în trecut… Ce bine era. Scăpam de muncă şi mă jucăm non-stop! Eram mereu pe afară, jucând fotbal, căutând castane neputând evita micile semne de la urzici! Cred că sunt singurele verdeţuri pe care le recunosc din prima clipă. Acum mă feresc de ele, ca şi de fetele care nu reusesc să se poarte ca nişte viitoare domnişoare!
Ce vremuri…. Fiecare moment din viaţă trebuie trăit din plin, căci nu este repetabil. Doar tocatul ardeilor este un ritual anual!
Mă grăbesc spre casă, să termin treburile pentru a ieşi apoi la o cursă de alergări! Deja o şi văd pe soţia mea cum învârte polonicul în aer, în direcţia mea!

Dilema lui Vasilică

 

 

Vasilică se zvârcoleşte prin pat. Este agitat. După câteva mişcări stânga-dreapta, se decide să se ridice din pat. Se uită la lună. Îşi aduce aminte de poeziile lui Eminescu. Zâmbeşte. În acele vremuri, cu o poeziei, puteai cuceri femeia mult dorită. Astăzi, totul trebuie modernizat.
El era conştient că fiecare familie, avea în componenţa ei, câte un Vasilică. Familia iubitei lui, până în acele momente, nu avea încă un asemenea nume în arborele genealogic al familiei.
Vasilică caută o modalitate inedită de a-şi cere prietenia, în căsătorie. Are inelul pregătit dar îi lipseşte inspiraţia. Vrea ceva inedit, care să nu fie comun pentru acel  eveniment.
Nu poate închiria un avion care să scrie mesaje pe cer, nici limuzină sau un restaurant de lux. Îşi dorea ceva romantic, stil vechi dar, nu de tip arhivă!
După câteva momente de gândire îşi priveşte ceasul şi se înspăimântă. Timpul trece, obosit este, iar gândurile… ideile sunt în vacanţă. Probabil la mare!
Se pune din nou în pat, închide ochii gândindu-se la mare…
Deodată îl trage cineva de braţ. Deschide brusc ochi dar îi are legaţi cu o eşarfă. Este ridicat în braţe, legat fedeleş, băgat în sac şi transportat. Simte şi aude cum este lovit, fără intenţie de scările pe care le cobora, fără voie.
Vasilică încearcă să se mişte dar nu poate schiţa nici măcar un gest. Aude portiera maşinii şi apoi simte că totul se derulează cu o viteză ameţitoare…. Parcă era într-un film… Oare răpitorii nu ştiau că nu este bogat? Sau mintea lui, valorează foarte mult?
Linişte… este luat pe sus şi trântit pe ceva care se mişcă sub greutatea lui! Încearcă din nou să se elibereze dar fără sens…. Se încordează şi aude o ruptură a sacului în care fusese introdus. Îşi eliberează încet, o mână şi apoi îşi foloseşte dinţii… dar are ceva care-l împiedică. Îşi desface legătura de la ochi şi descoperă marea… Este în mijlocul mării, purtat de vânt pe o navă cu pânze. Îşi scoate obiectul care-l încurcase, între dinţi şi constată că este un inel! Sare în picioare!
Cel puţin aşa crezuse Vasilică, care, frecându-se la ochi, descoperă că inelul este pe masă, marea în poză iar el, singur cuc, pe jos, în cameră… 
Acest vis, i-a dat o direcţie pentru evenimentul care-l frământa. Ce poate fi mai frumos decât o cerere în căsătorie, la mare, printre nave, aşa cum făceau adevăraţii iubitori de călătorii marine, cum era şi prietena lui….

Femeile nu se etalează ca nişte obiecte preţioase

 

Micki și Nicki priveau în zare, fără a acorda vreo atenție fetelor din jurul lor. Micki își termină berea și face semn chelneriței, ca să vină cu o nouă serie, din licoarea care se consumase.
Chelnerița apare zâmbitoare, oferind cele două beri. Băieții nu-i acordă atenție. Deodată, cu plecarea chelneriţei îl zăresc pe Pinky, stând în celălalt capăt al restaurantului, vorbind la telefon. Micky începe să râdă:
– Caută fete….
– El tot caută… dar ele nu-l caută! – întăreşte Nicky cele spuse de prietenul său.
Fetele lor privesc spre cel despre care se discuta, râzând:
– După cum îl vedem..
– Haha…
– Eu l-am văzut luni la un sex shop  – spune Micky sorbind din băutură.
– Dar ce ai căutat, dragule, pe acolo – îl întreabă prietena privindu-l cu ochii reci.
– Nu am fost acolo….
– Nu?
– Eram pe la magazine… am văzut vânzătoarea discutând…
– Ai fost înăuntru – îl încolţeşte prietena pe Micky?
– Nu. Era afară… îi admiram poşeta… ştii…se apropia ziua ta şi mă uitam după un cadou…
– Da…da … – aprobă Nicky. Şi pe mine m-a luat de multe ori în cercetări.
– Doar de poşete? – intervine şi prietena lui Nicky.
– Da… Prietenul la nevoie se cunoaşte!
– Da. Se vede – spune zeflemitor prietena lui Micky.
– Noi discutam de Pinky şi uite… avem discuţii! – remarcă Micky.
– Nu ne interesează Pinky – spune prietena lui Micky. După cum îl văd, sigur suferă de o boală. .
– De ce crezi asta? – întreabă insistent Micky.
– Poate din experienţă – susţine fata.
Între timp, Pinky trece pe lângă ei, salutându-i, spre ieşire. Cei patru, decid să se răzbune pentru disputa lor:
– Pinky!
– Da Micky.
– Prietena mea ţine o petrecere sâmbătă. Am vrea să vii şi tu!
– Da, o să fie super – aprobă prietena lui Micky.
– Da..Cred că vin…
– Trebuie să vii cu prietena – spune Nicky.
– Ai prietenă, nu – întreabă prietena lui Nicky, cu un zâmbet dulce?
– Da … nu este o problemă…chiar aşa ar fi mai bine… Salutare.
– Salut.
– Te aşteptăm.
– Cu interes!
Pinky părăseşte locaţia, puţin împleticit, deşi nu consumase alcool. Cei patru izbucnesc în râs:
– Vine cu o gonflabilă!
Sâmbăta îşi face simţită prezenţa, iar soarele încinge atmosfera de la petrecere. Micky începe să-şi prezinte reuşitele, auditorului. Nicky este ocupat cu prietena lui. Prietena lui Micky stă relaxată şi îmbrăcată sumar, în fotoliu. La un moment dat, se face linişte.
Apare Pinky, ce este urmat de o frumoasă roşcată îmbrăcată într-o superbă rochie vişinie.
– Divina! – spune Micky.
Nicky rămâne cu privirea aţintită asupra vizitatoarei, iar prietena lui, îi aplică o palmă uşoară. Ceilalţi invitaţi îi strâng mâna lui Pinky, aşteptând prezentarea prietenei acestuia.
– Ea este… adică peste două luni, va fi soţia mea. Am adus şi invitaţiile de nuntă, dacă tot sunteţi toţi aici.
– Dar nu te-am mai văzut cu domnişoara….
– Am fost plecaţi prin călătorii.
– Femeile nu se etalează ca nişte obiecte preţioase. Ele trebuie să fie acolo, unde trebuie, când este necesar – spune Divina, zâmbind cuceritor.

La mare…la soare….

 

Victoraș este trezit de strigătele copilului. Oftează și se enervează în același timp. Soția lui aleargă între bucătărie și camera copilului.
Enervat, Victoraș intră în baie trântind ușa. După zece minute se pregătește să părăsească apartamentul. Soția aleargă după el, în timp ce se îmbrăca, oferindu-i mâncarea:
– Nu mănânci?
– Nu că sunt nervos!
Victoraș o pornește agale spre servici, zâmbind la aminitrile din seara trecută. Fusese la un club cu colegii și reușise să intre în vorbă cu o fată de acolo. Avea și numărul ei de telefon.
Începe să se lase întunericul. Victoraș merge pe jos spre casă. Nu are chef de nimic. Aude muzica de la restaurantul de lângă locuinșă. Se apropie de geam și privește în interior. Se decide să intre pentru câteva minute.
Abia ajunge în locație că o și remarcă pe tânăra din seara precedentă. Aceasta simte intesitatea privirilor acestuia și se întoarce spre el. Îi zâmbește în timp, ce se apropie de el:
– Nu dansezi cu mine?
– Da…da… interesant pe aici….
– Este petrecerea clasei noastre, de terminarea liceului!
– Super! Vacanță….
– Nu chiar…. Dacă aș avea unde să merg, cu cine să merg … – zîmbește fata, iar Victoraș simte o furnicătură pe sira spinării în timp ce se mișcă în ritmul melodiei, acompaniat de fată.
Victoraș își strânge bagajele și-și ia rămas bun de la Victorița și copil:
– Ne vedem peste cinci zile.
– Bine, dragule, dar prea din scurt te trimit în delegație…
– Serviciul! Ai grijă de casă, copil.
– Cât îmi permite serviciul.
– Te descurci!
Victoraș o pornește spre ieșire, în timp ce-i sună telefonul mobil. Ajuns la parter, răspunde:
– Imediat ajung iubire. Mergem la mare și ne distrăm… Stai că mă sună de la servici
Victoraș întrerupe apelul pentru a răspunde celeilalte solicitări:
– Da șefu…da…trebuie să plec din localitate…am nevoe de cele trei zile de concediu…Mulțumesc!
Victorița după mai multe ezitări, o sună pe prietena ei:
– Bună. Am vorbit cu părinții mei și-l pot lăsa pe fiul meu la ei. Victoraș este în delegație așa că pot veni cu tine la mare .
– Ce bine! Așa suntem toți. Eu și cei sapte prieteni, exact câte locuri am căștigat la concursul pentru mare, la Vama Veche. Ale tinereții valuri…
– Când a fost concursul?
– Am făcut cumpărături online și am câștigat excursia, cu mic dejun inclus, pentru periaoda de acum,  
Victoraș iese zgribulit din apă. O ia pe fată de umeri, privind spre corpul ei zvelt, care ieșea perfect în evidență, datorită costumului de baie. Ridicând privirea pentru a ocoli persoanele din jur, nu poate evita privirea a opt femei, dintre care, una era Victorița….. 

Planuri de călătorie

 

 

Pătrăţel priveşte pe pereţii sufrageriei, sobind din berea rece pe care o avea în mână. Apoi se uită la vecinica Gogoşar şi la sora lui. Maimuţel este concentrată asupra laptopului alături de prietena ei. Pătrăţel oftează. Apare şi Gogonel, transpirat:
– Brr ce cald este pe casa scărilor.
– Normal, căldura urcă – susţine cu tărie Pătrăţel.
– De ce nu puneţi aparatul de climă la o temperatură mai joasă? – întreabă Gogonel.
– Trebuie să fie cu maxim cinci grade mai jos ca temperatura de afară.
– De ce Pătrăţel?
– Pentru a nu răci – răspunde acesta. Ce bine ar fi să mergem undeva departe, într-un loc răcoros…
– Da…da… cum am fost anul trecut prin ţinutul secuiesc – spune vesel Gogonel
– Mda… Ce gulaş bun am servit…la umbra brazilor – spune Pătrăţel frecându-se fericit pe burtă.
Liniştea se aşterne prin casă. Se aud sorbiturile lui Pătrăţel şi zgomotul tastelor, acţionate de degetul Gogoşarei. Gogonel pare plictisit. Porneşte şi apoi opreşte televizorul.
– Aş vrea să văd Cimitirul Vesel, de la Săpânţa – spune Pătrăţel.
– Da… Maramureşul – exclamă vesel Gogonel
Fetele nu acordă atenţei discuţiei, fapt ce-l enervează pe Pătrăţel.
– Dragă surioară şi vecinică…Dacă tot sunteţi pe internet…Nu căutaţi şi voi ceva cu folos?
Linişte. Gogonel este agitat iar Pătrăţel stă să izbucnească, moment în care Gogoşar scoate primele cuvinte:
– Cazare în Maramureş…
– Da..da… – sare vesel Pătrăţel.
– Cazare la pensiuni – continuă Maimuţel
– Perfect – apare şi Gogonel lângă ele.
Toţi cei patru se înghesuie în faţa laptopului, tastând diferite date pentru cazare…. La un moment dat Pătrăţel spune vesel:
– Eh… vedeţi…voi căutaţi pe situl descoperit de mine data trecută, când am fost în ţinutul moldovenesc
– Să nu mai căutăm? – întreabă Gogoşar
– Cum să nu ! – exclamă Gogonel
– Doamne fereşte – spune şi Pătrăţel făcându-şi anapoda, cruce.
– Uite aici… – spune Maimuţel
– Da… da.. să mergem! Când plecăm?
– Când aveţi bagajele făcute.
– Rezervă…de mâine?
– O să fii gata Pătrăţel?
– Eu mereu sunt gata… – spune Pătrăţel revenind la berea şi fotoliul său.
– Bine… Gata cu rezervarea – spune Gogoşar, închizând laptopul. Îmi fac bagajele.
– Şi eu – spune Maimuţel, pornind spre ieşire.
Gogonel priveşte uimit spre ei, apoi aleargă şi el spre casă, pentru a nu fi mai prejos.
Pătrăţel, rămas singur în cameră îşi termină tacticos berea după care spune:
– Eh… eu nu am multe de luat…Doar maşina să fie gata!
Atât apucă să gândeaşcă Pătrăţel înainte de a ieşi val-vârtej din locuinţa vecinei.

Perfecţiunea ei

 

Ea îşi priveşte ultimele date notate în fişier, apoi le trimite şefei, pe mail. Este vineri şi începe să se simtă în aer, că vine mult aşteptatul week-end. Se uită în jur, constatând că a rămas singură în birou. Oftează. Colegele au plecat grăbite la familie, la prieteni… la petreceri.
Îşi strânge lucrurile şi se îndreaptă spre ieşire. În cadrul uşii, de la biroul alăturat îşi face apariţia şefa:
– Mulţumesc de date. Nu mă gândeam să găsim ceea ce ne trebuie….
– Există o soluţie pentru orice problemă.
– Da, am putea spune că au apărut problemele după ce se cunoşteau soluţiile! –aprobă şefa. Concediu mirific! Week-end plăcut!
– Mulţumesc, la fel!
Ea o porneşte agale spre ieşire. Traversează strada şi se gândeşte să meargă direct la mica petrecere a unei fost colege de facultate. Priveşte în jur şi ochii rămân fixaţi în vitrina unui magazin. , le lenjerie intimă:  :
– Ce rost are să ai o lenjerie sexy dacă nu ai unde să o foloseşti… – suspină ea.
După zece minute a ajuns la restaurant. Îşi vede colega, alături de alte două cupluri şi o fată. Intră, o felicită, se salută cu ceilalţi şi-şi comandă un suc. Priveşte în jur. Acolo toţi sunt fericiţi, contrastând cu tristeţea şi melancolia ei. Cealaltă fată, care era singură, începe să-şi povestească aventurile amoroase şi prin gesturile şi privirea piezisă, era clar că denotă prostie şi aroganţă. Ea o priveşte, gândind ca pentru sine:
– Unii cu frumuseţea, alţii cu munca….
– Totul trebuie luat pas cu pas, să vezi fiecare strat – spune zâmbind fata care
povestise non-stop despre ea şi cuceririle ei.
După zece minute, ea vede că cineva îi fixează. Zâmbeşte. Poate o fi norocul ei… tremură. Bărbatul se apropie de masa lor şi… se adresează povestitoarei:
– Parcă ne cunoaştem…
– Nu cred. Dar putem să ne cunoaştem…
Ea priveşte intens la fată şi se decide să plece…
Ea ajunge acasă. Se asează obosită pe pat. Apoi merge în bucătărie să-şi pregătească ceva de mâncare:
– O să plec la mare…iar singură… Mai bine rămân la servici….
Îşi pregăteşte brânza, pâinea şi i se face poftă de ceapă. Începe să o cureţe, să-i taie cojile… una câte una…:
– Una câte una…Totul trebuie făcut unul după altul… Oare eu nu pot fi frumoasă? Fiecare problemă are câte o soluţie….
Ea renunţă la mâncare şi se retrage în faţa laptopului. Intră pe un site şi caută costum de baie. 
A trecut o săptămână. Ea revine la servici, zâmbitoare. Colegele o privesc şi susotesc. Apare şefa în birou şi se duce la masa ei:
– Scuze… o căutam pe…Wow! Ce bine arăţi!
– Mulţumesc – răspunde ea, cu un zâmbet larg.
– Arăţi super! – constată şefa, frecându-se la ochi pentru a fi sigură că vede bine. Şi frumoasă, şi deşteaptă!
Ea zâmbeşte, privindu-i surâzătoare pe cei din jur . Simţea că are încredere în ea, iar prin aceasta, totul se putea rezolva…
Colegele vroiau să-i cunoască secretul. Ea nu le spunea nimic… era fericită că găsise magazinul care o salvase, ce comercializa o gamă largă de produse, chiar dacă erau doar costume de baie şi lenjerii intime şi sexy… Frumuseţea începe din interior, şi trece “din strat în strat”, oferind încredere în propriile puteri. Frumuseţea vine din interior.
Îşi priveşte ceasul, constatând că mai este ceva timp, până să ajungă acasă, unde cineva o aşteaptă cu un buchet de trandafiri… romantici…